FOTO. Primii fulgi de nea au transformat Timișoara într-un oraș de poveste!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

A nins ca în povești vineri seară, la Timișoara. Orașul de pe Bega s-a îmbrăcat în alb în doar câteva ore, iar timișorenii care au ieșit la plimbare au avut parte de peisaje de poveste.

Iarna a pus încet, încet stăpânire pe vestul țării. La Timișoara au căzut primii fulgi de nea, iar stratul de zăpadă depășea, pe alocuri, cinci centimetri. Timișorenii au profitat de moment și au ieșit chiar și după miezul nopții să imortalizeze peisajele superbe și chiar să facă bulgări de zăpadă.

Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu care a intrat în vigoare sâmbătă dimineață, la ora 6.00. Se anunță ninsori abundente și chiar viscol. Codul va rămâne valabil cel puțin până duminică, la ora 12. „În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60-70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h”, anunță ANM.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să își echipeze corespunzător mașinile.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/