Mai mulți medici rezidenți de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara au anunțat miercuri că vor ieși pe stradă, vor merge din ușă în ușă...
Din nou probleme în ceea ce privește furnizarea căldurii în locuințele timișorenilor abonați la Colterm. În această noapte, caloriferele au început să se răcească, după...
Timișorenii racordați la Colterm nu vor rămâne fără căldură și apă caldă în următoarea săptămână. Contractul cu furnizorul de gaz valabil până miercuri va fi...
Pas important în ceea ce privește promovarea atracțiilor turistice din Timiș. Județul are prima hartă de cicloturism, în care sunt incluse un număr de 15...
Pensionarii din județul Timiș pot merge în diferite stațiuni balneare din țară pentru a se trata pe banii statului de diferite afecțiuni. Casa de Pensii...
Cinci din cele șapte vaporașe care circulă pe Canalul Bega din Timișoara au fost înfrumusețate de artiști plastici, în cadrul programului Memoriile Cetății. Artiștii au...
Două firme sunt interesate să realizeze proiectarea pentru una dintre cele mai importante investiții ale Timișoarei. Este vorba de regenerarea urbană a zonei Pieței Traian,...
Candidatul ideal care ar putea să ocupe funcția de șef al Poliției Locale Timișoara trebuie să știe, printre altele, și să facă abdomene și să...
Consiliul Județean Timiș anunță că dă drumul selecției comercianților care vor să își vândă produsele în cadrul Parcului Crăciunului ce va fi organizat în această...
Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgate marți de președintele Klaus Iohannis. Concret, sunt interzise copiile inutile, care se...
S-a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, începând de astăzi. Masca de protecție rămâne obligatorie inclusiv pe stradă, iar certificatul verde care...
Dominic Fritz se laudă că a atras peste 35 de milioane de lei, în acest an, din fonduri europene pentru dotarea a trei spitale din...
Petre Nenu, care a ocupat funcția de director general al Colterm în perioada în care societatea a fost amendată cu 20 milioane euro pentru că...
Degringolada din sistemul de învățământ românesc este cauzată de o lipsă de viziune coerentă din partea Ministerului Educației. Elevii sunt dați peste cap de schimbările...
Previ este o companie care și-a propus să ofere produse de o calitate ridicate, fabrica lor de saltele utilizând tehnologii de ultimă generație și materii...
Compania Continental Anvelope Timișoara a donat Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara un analizator multiparametric. Dispozitivul realizează o execuție simultană, în serii mici,...
Într-o reacție publică la negocierile care se poartă între liberali și social-democrați pentru formarea unui nou Guvern, fostul prefect USR de Timiș, numit și totodată...
Muncitorii au început să dea jos schelele de pe imobilul care găzduiește Opera Română din Timișoara. Lucrările nu sunt încă gata, mai sunt multe aspecte...
Horațiu Rada, specialist în instalații electrice, om de afaceri și fost director al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, critică dur felul în care statul...
Consilierul local de Timișoara Raul Ambruș, recent exclus din rândurile PNL Timiș, înființează Platforma Liberal Conservatoare Timiș și anunță că a fost stabilit grupul membrilor...
O anchetă sociologică derulată de Organizația „Salvați Copiii” și Consiliul Național al Elevilor relevă faptul că deși 86% dintre elevi admit că au primit la...
Senatorul USR de Timiș Raoul Trifan apreciază că direcția de modernizare a țării va fi stopată prin noua coaliție de guvernare care se creionează între...
Autoritățile sanitare anunță că rata de infectare în județul Timiș a scăzut la 7,49 la mia de locuitori. La Timișoara, incidența a coborât la 8,86,...
„Ne despart multe de PNL”, spune deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, dar „cred că sunt mai puțin importante orgoliile”, afirmă parlamentarul în contextul demarării negocierilor...
Lumea medicală aflată în linia I în lupta cu virusul ce ne-a dat viața peste cap se confruntă cu situații șocante, adeseori tragice. Periodic, dacă...
Primăria Timișoara a făcut un pas important cu scopul de a realiza o parcare etajată în zona centrală. Astfel, recent, a fost lansată licitația publică...
Universitatea Politehnica din Timișoara a câștigat un proiect de îmbunătățire a educației financiare pentru studenții din anii I și II, prin care 500 de tineri,...
Oamenii de afaceri au donat peste 150.000 de euro într-o singură lună pentru unitățile de învățământ care au sesizat diverse probleme pe platforma HartaEdu. În...
Decizia Biroului Politic Național al PNL privind negocierea unui nou guvern cu PSD și nu cu USR a declanșat un nou atac al deputatului Claudiu...
Autoritățile locale au finalizat documentațiile preliminare pentru scoaterea la licitație a proiectului tehnic și execuție a viitorului stadion de tip „lego” din Timișoara. Acesta va...
Tramvaiul care a fost produs de compania Bozankaya pentru Timișoara a fost premiat pentru inovație tehnologică la nivel european. Până acum, garnitura a trecut prin zeci...
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este somat de către Radu Țoancă, consilier local PSD, să-și reducă salariul la jumătate pentru a face rost de bani pentru...
Președintele social-democrațior cărășeni spune că PSD nu a făcut contestații și nici nu a cerut renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu recunoscând rezultatul alegerilor din 24 noiembrie. În contextul deciziei Curții...
Tinerii din Timișoara nu se lasă! Din nou în stradă pentru democrație
Judecătoarea Adriana Stoicescu: În 89 urlam „există Dumnezeu”, azi se urlă „libertate pentru LGBT”
Încă o seară de protest în Timișoara. Tinerii susțin drumul european al României
Tinerii pro democrație au luat cu asalt centrul Timișoarei. Protest anti legionarism!
Calea ferată Caransebeș-Lugoj, în pregătiri pentru modernizare
Harta votului în Caraș-Severin. Călin Georgescu, cel mai votat candidat după Marcel Ciolacu
Cinci instituții publice din Reșița devin spațiu expozițional pentru obiecte de design inspirate de piese din colecția muzeului. Proiectul „MBM Creativ” ajunge la final prin expunerea obiectelor create de...