Percheziții în Timiș, la traficanți de migranți

perchezitii traficanti migranti timis

Polițiștii de Frontieră Timișoara și DIICOT au făcut, miercuri, șase percheziții la traficanți de migranți. A fost destructurată o întreagă grupare.

Șase suspecți au fost ridicați și duși la audieri sediul DIICOT –  Structura Centrală.

„La data de 27 noiembrie 2024, polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Structura Centrală,  împreună cu polițiști ai Inspectoratului General al Poliției Române –  Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, au pus în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți”, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.

Descinderile  au fost planificate după acțiunea din iulie, privind destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți.

Armă descoperită la perchezițiile din Timiș

Armă descoperită la perchezițiile din Timiș

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/