Conducerea celei mai mari unități medicale din vestul țării are în plan ca în 2021 să facă o serie de investiții astfel încât Spitalul Județean...
A studiat economia și a muncit cu anii la birou, cu multe cifre în față. Apoi a decis că e timpul să își urmeze pasiunea...
Pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara au avut parte de o surpriză în ziua de Crăciun. Mai mulți medici, asistente și infirmiere, care...
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a avansat termenele până la care vor fi finalizate trei dintre proiectele care ar trebui să pună cu adevărat...
Măsurile restrictive impuse de autorități în starea de alertă modifică modul în care se oficia, până acum, slujba de binecuvântare a Noului An, care se...
În anul școlar 2020-2021, numărul elevilor de clasa a VIII-a este cu 1.000 mai mic decât în anii precedenți, din cauza introducerii clasei 0, decizie...
Aleșii județeni au aprobat prelungirea schemei de minimis pentru finanțarea spitalelor publice locale din județ până în 2023. Valoarea maximă a ajutorului de minimis care...
Doar două modificări au fost aprobate de consilierii locali ai Timișoarei la hotărârea care stabilește nivelul taxelor și impozitelor în orașul de pe Bega în...
Prin rectificare bugetară, Consiliul Județean Timiș a alocat 1,6 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și exproprierile necesare realizării noului drum de...
Vaccinul împotriva COVID-19 intră astăzi în țară, la exact 10 luni de la depistarea primului român confirmat cu SARS-CoV-2. România a trecut în acest timp...
Autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou corp de clădire și dotarea acestuia la Liceul Waldorf din Timișoara. Noul corp se...
Consilierii județeni au aprobat închiderea Centrului pentru sprijinirea integrării familiale și profesionale a tinerilor din Timișoara și restructurarea celui de îngrijire și asistență din Ciacova....
Administrația locală este nevoită să scoată din vistieria timișorenilor aproximativ 18 milioane de lei, despăgubiri și cheltuieli de judecată pentru procesele pierdute în instanță în...
Peste 33 de mii de afișe vor fi distribuite primăriilor din județ, iar alte aproape 7.000 ajung la DSP Timiș, în cadrul campaniei de vaccinare...
În ședința de consiliu local de dinainte de Crăciun, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a precizat că cei 10 milioane de lei destinați companiei Colterm vor...
Mai multe localități din vestul țării au fost incluse de DSVSA Timiș în „zonă afectată”, după ce inspectorii au detectat pesta porcină africană la porcii...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate alte 4.310 cazuri de coronavirus. Peste 270 au fost raportate în...
21 de reproduceri ale celor mai importante tablouri din galeriile Muzeului de Artă Timișoara – Artă Europeană, Artă Românească Modernă, Icoane Bănățene, Pictură Veche Bănățeană,...
3.500 de elevi timișeni încă așteaptă tabletele care trebuie să sosească de la minister până la finalul acestui an. Inspectorul școlar general al Timișului, Marin...
Patru din cele 13 creșe aflate în subordinea Primăriei Timișoara au fost închise pe timpul pandemiei din cauză că nu aveau bucătărie proprie. Autoritățile locale...
S-au încins spiritele între fostul și actualul inspector-șef al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, ambii consilieri județeni, într-o discuție despre desemnarea reprezentantului administrației județene în Consiliul...
Consilierii județeni de la PSD s-au contrat, în cea mai recentă ședință de plen, cu aleșii PNL și cu cei de la USR PLUS, pe...
Liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis, l-a ironizat pe premierul desemnat, Florin Cîțu: „Domnule Ludovic Cîțu, clipiți și vă salvăm noi. O să cer o pauză...
Aproximativ 80% dintre pacienții care au pierdut lupta cu noul virus puteau fi salvați dacă ajungeau la spital mai repede. Este vorba despre bolnavi care...
Pe fondul pandemiei de coronavirus, familiile cu un statut socio-economic sub medie au fost profund afectate, este unul din argumentele aduse de tinerii din PSD...
Primii care se vor putea imuniza sunt medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Urmează personalul medical de la celelalte spitale...
„Nu este în mâinile mele” finalizarea discuției pentru formarea de majorități la CL Timișoara și CJ Timiș, spune, din nou, Dominic Fritz. Primarul Timișoarei a...
Poliţiştii sunt în căutarea unei minore de 16 ani care a plecat de bună voie din Centrul de Plasament Lugoj și nu a mai revenit...
Reguli noi în contextul pandemiei pentru sacrificarea porcilor din ogradă, de sărbători! Ce s-a schimbat în acest an, cât de periculoasă este pesta porcină și...
Peste 800 de pomi de Crăciun în valoare de aproape 18.000 de lei care aparțin Ocolului Silvic Anina lipsesc, au constatat reprezentanții Gărzii Forestiere din...
Ambii tineri se află în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, iar polițiștii încearcă să recupereze prejudiciul. Primul dintre cei identificați de polițiști este un...
„1989. Jurnalul unei revoluții”, documentarul în regia lui Carmen Lidia Vidu, își face simțită prezența în lumea teatrului, deși inițial a fost respins. Gândit ca...
Administrația locală din Buchin își propune ca în 2026 să continue investițiile în infrastructură și în modernizarea căminelor culturale, în limita bugetului disponibil. Investițiile de modernizare a infrastructurii locale...
La creșa ridicată de la zero în Caransebeș nu au mai rămas multe de făcut!
Aquacaraș estimează că va finaliza, în 2026, mai multe investiții în Caraș-Severin
Protest, la Timișoara. Zeci de oameni cer dreptate pentru Mario / FOTOREPORTAJ
Grenade descoperite la Castelul Huniade. Pirotehniștii au intervenit de urgență
Solidaritate în comuna Berzovia după incendiul din satul Fizeș
Tragedie pe drumul Timișoara–Lugoj. Șapte morți într-un accident teribil
Aleea Sportivilor din Reșița, închisă temporar circulației rutiere!
2,1 milioane de lei pentru reabilitarea grădiniței din Mercina
UPDATE. Angajații Muzeului Satului din Timișoara acuză directorul de bullying și hărțuire
Primăria Bocșa plusează cu un credit pentru reabilitarea completă a Liceului „Tata Oancea”
Actorii Teatrului de Vest din Reșița urcă din nou duminică, 1 februarie, pe scenă, cu spectacolul „Ce să dai, dacă n-ai?”. Biletele au fost puse în vânzare. După primele...