Fritz cere demiterea directorului de la Piețe, după incendiul din Piața 700. Răspunsul lui Nasleu

Hala de flori din Piața 700 a ars vineri-noapte spre sâmbătă, din cauza unui scurtcircuit, iar cei de la ISU spun că acolo nu s-au respectat prevederile elementare privind securitatea la incendiu. 

Ca să verifice situația la fața locului, Dominic Fritz a mers împreună cu viceprimarul Cosmin Tabără în Piața 700 să stea de vorbă cu florarii. Aceștia vor fi mutați, temporar, în zona de legume-fructe.

„Hala din Piața 700 nu oferă condiții decente comercianților, iar aceștia sunt nevoiți să se încălzească cu aeroterme pe care le aduc de acasă. De asemenea, zona este păzită în timpul nopții tot de comercianți. Hala de flori din Piața 700 a ars din cauza nerespectării unor reguli elementare de protecție împotriva incendiilor. Prejudiciul și responsabilitățile legale le vor stabili autoritățile în urma anchetei. Cer imperativ Consiliului de Administrație al acestei societăți să convoace o ședință de urgență și să îl demită azi pe dl. Nasleu. Nepăsarea și neprofesionalismul domnului Nasleu putea să ne coste vieți. Vedem ce se întâmplă în țară din cauza instalațiilor electrice improvizate.”, a declarat Dominic Fritz.

Tot Fritz a spus că societatea condusă de Nasleu, Piețe SA, este într-o situație critică, având pierderi de peste 2,5 milioane de lei. „Am realizat un raport de monitorizare și evaluare a activității Piețe S.A. pentru perioada 2018-2020 și situația este critică. Dacă la începutul anului 2019, când dl. Nasleu a preluat conducerea societății, aceasta era pe profit, ulterior situația s-a înrăutățit dramatic. La finele anului 2019, pierderile au depășit 1,2 milioane de lei și acum au ajuns la  peste 2,5 milioane de lei.”, a mai declarat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În replică, Ionuț Nasleu spune că investițiile în modernizarea piețelor ar trebui să se facă de primărie, nu de SC Piețe SA. „Pierderile s-au cumulat deoarece, de când sunt director, am făcut reparațiile pe care primăria nu le făcuse în ultimii 12 ani. Aceste reparații au permis funcționarea piețelor în condiții decente până se alocau fonduri de către primărie pentru investiții majore. Piețarii au apreciat ajutorul pe care l-am acordat mereu și deschiderea cu care le-am tratat și rezolvat solicitările, de câte ori a fost nevoie. Domnul primar pare că devine un influencer online, la concurență cu Bianca Drăgușanu…”, a scris Nasleu pe Facebook.

SC Piețe, potrivit acestuia, a asigurat energia electrică în sectorul de flori din Piața 700 doar pentru iluminat și pentru folosirea caselor de marcat fiscale. Instalația electrică, spun cei de la Piețe SA, va fi reparată începând cu data de 15 februarie.

Piața 700 este concesionată SC Piețe, de către municipiul Timișoara, din 1997, la fel ca alte 7 piețe publice de pe raza orașului. „Potrivit contractului de concesiune prin care ni s-a concesionat Piața Timișoara 700, societatea noastră nu poate face investiții în niciuna dintre piețe, ci doar lucrări de reparații și întreținere, toate investițiile intrând în sarcina municipiului Timișoara, care nu a realizat nicio investiție pe toata durata contractului. În aceste condiții, societatea noastră a solicitat în repetate rânduri municipiului Timișoara să ne atribuie toate piețele pe care le avem în concesiune în prezent printr-un singur contract, care să permită societății noastre realizarea de investiții în piețe. Aceasta se impune și datorită faptului că toate cele 3 contracte de concesiune aflate în derulare, pe care le-am menționat mai sus, au clauze diferite, însă niciunul neprevăzând obligația noastră de a realiza investiții, care în opinia noastră, sunt imperios necesare.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de SC Piețe SA.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/