Ceferiștii ies în stradă! Pichetează Prefectura Timiș!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Sindicaliști din două federații ale angajaților de la căile ferate vor picheta miercuri Guvernul și mai multe prefecturi din țară, nemulțumiți de situația gravă în care se află sistemul feroviar din România.

La protestul programat miercuri, între orele 12.30-13.30 participă membri ai Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane și ai Federației Naționale a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL.

Aceștia vor picheta sediul Guvernului României și sediile Prefecturilor din Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

„S-a ajuns la această decizie deoarece nimic nu s-a schimbat în ultimii ani, iar situația din industria feroviară este cu mult mai gravă decât vor să comunice public guvernanții. Mai mult decât atât, agravarea situației economice și lipsa unei asumări concrete în ceea ce privește luarea unor decizii pentru evitarea colapsului generalizat a industriei feroviare dovedesc că nu există nici la debutul acestui an un plan serios de revitalizare a activității la calea ferată”, se arată într-un comunicat al Blocului Național Sindical.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de lipsa investițiilor în infrastructura feroviară, în materialul rulant, de falimentarea CFR Marfă și de amânarea aplicării Statutului personalului feroviar.

promovare banner maxagro

„Aceste teme, esențiale pentru păstrarea activității de la calea ferată în parametri acceptabili, din toate punctele de vedere, au fost comunicate în ultimii ani tuturor prim-miniștrilor, tuturor miniștrilor ai transporturilor și tuturor administrațiilor care s-au perindat în fruntea companiilor feroviare subordonate Ministerului Transporturilor. An de an ceferiștilor li s-a promis că se va investi la calea ferată, că se vor asuma politici de restructurare modernă a activității și că totul va reintra în normal datorită reformelor care se vor face în urma unei analize strategice care să racordeze calea ferată din România la ecosistemul feroviar european”, susțin sindicaliștii.

Aceștia spun că nu s-a întâmplat nimic concret, așa că „astăzi trenuri vechi de peste 40-50 de ani circulă cu viteze de 43 de km pe oră in traficul de pasageri și 17 km pe oră în traficul de mărfuri, pe infrastructura feroviară înregistrându-se nu mai puțin de 500 de restricții de viteză”.

„În Anul European al Căilor Ferate, România continuă să experimenteze contrariul măsurilor adoptate de administrațiile căilor ferate europene. Deși toată lumea recunoaște subfinanțarea cronică a sectorului feroviar, resursele financiare au fost amputate sistematic ani și ani la rând, cerându-se în schimb performanță economică!!! Mai mult, suntem amenințați cu disponibilizări de personal, deși deficitele de oameni sunt uriașe și nimeni nu mai vine să lucreze la calea ferată”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliștii susțin că reforma de la calea ferată înseamnă asumarea unui plan multianual de investiții, responsabilitate politică și managerială, viziune și determinare, nicidecum abordări contabilicești meschine și singulare la nivel european în ceea ce privește forma și conținutul acestora.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/