Mai multe localități din Timiș cu rata de infectare peste 6 la mia de locuitori, propuse spre carantinare. UPDATE. Care sunt comunele care intră sub restricții suplimentare?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Timiș a  propus spre analiza INSP carantinarea a 8 localități din județul Timiș, unde rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori.

Este vorba despre Șag, Parța, Bucovăț, Giroc, Moșnița Nouă, Șandra și Nițchidorf. Cea mai mare rată de infectare este, potrivit celei mai recente raportări a Prefecturii Timiș, în Șag, de 10,44 la mia de locuitori. Luni, rata de infectare în Nițchidorf era de 9,12 la mia de locuitori, Dumbrăvița – 7,86/mia de locuitori, Șandra – 7,34/mia de locuitori, Moșnița Nouă – 7,27 la o mie de locuitori, Giroc – 6,99 la mia de locuitori, Parța – 6,15, iar în Bucovăț – 6,09/mia de locuitori.

INSP a dat aviz favorabil pentru carantinarea a patru dintre cele 8 localități. Este vorba despre Șag, Nițchidorf, Șandra și Dumbrăvița.

Primarul de la Șag, localitate care are cea mai mare rată de infectare, potrivit cifrelor oficiale, spune că soluția pentru scăderea ratei de infectare nu este carantinarea localității.

„La noi rata este în scădere. Ieri au ieșit din carantină 17, 18 persoane, astăzit vor mai ieși. Nu aș fi de acord cu carantinarea pentru că nu știu dacă este o soluție, după cum am văzut și în alte localități. Avem exemplul de la Dumbrăvița, Ghiroda. Soluția ar fi ca oamenii să conștientizeze și să respecte măsurile pentru că majoritatea se îmbolnăvesc la locurile de muncă în Timișoara. Nu știu în ce condiții lucrează, ce se întâmplă, dar cred că și firmele și instituțiile ar trebui să vină cu măsuri la ei în incintă.”, a declarat primarul Flavius Roșu.

Cu avizul INSP, CJSU se întrunește, marți, ca să confirme restricțiile suplimentare. Potrivit legii, carantinarea propriu-zisă a localităților intră în vigoare după ce șeful Departamentului pentru Situații de Urgență dă un ordin în acest sens, care va publicat în Monitorul Oficial.

promovare banner maxagro Muzeul TM

CITEȘTE ȘI: Carantină prelungită cu încă o săptămână în Dumbrăvița. Decizia CJSU

UPDATE. Localitățile Șandra, Nițchidorf, Dumbrăvița și Șag intră în carantină. Dumbrăvița a mai fost sub restricții suplimentare anul acesta, pentru 3 săptămâni.

Marți, rata de infectare raportată în Șandra este de 7,34 la mia de locuitori, în Nițchidorf de 10,33 la mia de locuitori, Dumbrăvița – 7,68 la mia de locuitori, iar în Șag de 10,87 la mia de locuitori.

„Analiza a fost făcută în baza Metodologiei de răspândire a riscului de răspândire a virusului SARS-COV-2 într-o comunitate în vederea instituirii măsurii de carantină zonală/ridicare a măsurii de carantină elaborat de Centrul Național de Combatere a Bolilor. În urma analizei, Direcția de Sănătate Publică a transmis Institutului Național de Sănătate Publică propunerea de carantinare a localităților Șandra și Nițchidorf respectiv U.A.T. – urilor Dumbrăvița și Șag. În urma avizului favorabil carantinării dat de INSP, astăzi, subprefectul Mircea Băcală a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-a votat instituirea măsurii de carantinare pe o perioadă de 14 zile.”, se arată în comunicatul Prefecturii Timiș.

Hotărârile au fost transmise Centrului Național de Coordonarea și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinelor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru instituirea carantinei în cele patru localități. Măsura de carantinare intră în vigoare de la data și ora prevăzută în Ordinul șefului DSU.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/