Directorul ARR, timișoreanul Cristian Anton, vizat de DNA într-un dosar de corupție/UPDATE Anton a fost reținut

cristian anton

DNA face percheziții în mai multe județe într-un dosar de corupție și grup infracțional organizat. Printre cei vizați se află directorul ARR, Cristian Anton.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj fac cercetări într-un dosar de corupție și infracțiuni asimilate, în care este vizată și constituirea unui grup infracțional organizat. Ancheta vizează fapte care ar fi fost comise din 2025 până în prezent.

În total, au loc 23 de percheziții în București și în județele Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea. Printre locații se află un sediu de instituție publică, dar și locuințe și sedii de firme.

În acest dosar este vizat directorul ARR, timișoreanul Cristian Anton, de profesie jurist, fost consilier local PSD la Timișoara, șef de cabinet în perioada în care Sorin Grindeanu era ministru al Transporturilor.

Anchetatorii suspectează că examene organizate în cadrul ARR ar fi fost fraudate, unele fiind promovate contra unor sume de bani cuprinse între 600 și 1.500 de euro.

Surse din anchetă spun că ar putea fi vorba despre un fenomen mai larg, nu doar în București, ci și în mai multe județe din țară.

Perchezițiile sunt în desfășurare, iar mai multe persoane urmează să fie duse la audieri la București.

UPDATE 1

La descinderile făcute la locuința lui Cristian Anton, anchetatorii au găsit 350.000 de euro, potrivit Snoop.ro. O parte din bani erau puși în cutii de pantofi.

Potrivit sursei citate, în dosarul DNA sunt vizate 12 persoane, inclusiv Cristian Anton, șeful ARR, pentru infracțiuni de corupție și asimilate: luare de mită, dare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional organizat, divulgare de informații nedestinate publicului.

Ei sunt suspectați de procurori că au luat mită între 600 și 1.500 de euro pentru subiectele la examenul pentru atestate profesionale pentru șoferi profesioniști pe transportul de marfă.

UPDATE 2

Cristian Anton a fost reținut de DNA. Șeful ARR va fi înaintat instanței cu propunere de arestare preventivă.

La percheziții, procurorii DNA au găsit aproape 500.000 de euro cash, depozitați în cutii pentru pantofi, într-o valiză, la un loc de parcare sau păstrați pe mobila de bucătărie.

Cazul este instrumentat de DNA Cluj.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, întrebat la Brașov, despre anchetarea lui Cristian Anton, care a fost șeful său de cabinet a spus: „Am văzut și eu această știre în această dimineață. Cine nu respectă legea să plătească. Nu știu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat, dar vă repet: dacă cineva greșește, nu contează că a fost șef de cabinet sau ministru. Cine nu respectă legea – plătește”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/