Voleiul de prima ligă nu începe săptămâna aceasta în Banat. Iubitorii voleiului lugojean vor trebuie să mai aștepte, deoarece ambele partide pe care CSM Lugoj...
Iarna e în plină desfășurare, iar acest lucru înseamnă și boli de sezon. Infecțiile respiratorii acute, dar și virusul gripal, pot afecta mare parte a...
Municipiul Lugoj se lăuda, acum mai bine de un an, cu o cotă neverosimil de redusă a șomajului: 0,7%, în condițiile în care media județeană...
Pe finalul anului 2018, administrația lugojeană, prin Biroul de Management, Proiecte, Programe a depus patru noi proiecte pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile. Cel mai...
CSM Lugoj a jucat săptămâna aceasta trei partide amicale în cadrul turneului Cupe Rieker, unde prim-divizionara a jucat cu echipe din liga secundă. Ugljesa Segrt...
Clubul Sportiv Școlar Lugoj și-a îmbogățit palmaresul, anul trecut, cu 96 de medalii, dintre care 49 au fost de aur, 25 de argint și 29...
Administrația locală a orașului Făget a reușit, la sfârșitul anului trecut, să mai atragă un proiect amplu prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, care...
Anotimpul în care vânătorii și vânatul de pe fondurile administrate de AJVPS Timiș își dau întâlnire cel mai des este iarna, iar unul dintre motive...
Afacere de succes în Banat, exportată în Europa. Produsele tradiționale românești sunt valorificate pe piața românească, dar și pe cea internațională. După muncă, investiții, strategii...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o misiune economică multisectorială în Federația Rusă, în perioada 27 iunie – 4 iulie 2019. Termenul de...
Administrația Bazinală de Apă Banat a trimis o atenționare către primăriile din județul Timiș pe a căror rază teritorială există cursuri de apă sau lucrări...
Societatea de apă și canal din Caraș-Severin poate fi scoasă din rahat de omoloaga din Timiș, care are cifre contabile de invidiat, însă pilele politicienilor...
Municipalitatea lugojeană își face calculele în aceste zile pentru banii pe care i-ar putea cheltui în 2019, iar prognozele par mai pesimiste decât anul trecut....
Grosul datoriilor este reprezentat de consumabile curente, medicație, materiale sanitare, la care se adaugă și… succesul unității medicale din Lugoj, în anul ce a trecut....
La finalul anului trecut a expirat contractul pentru transportul în comun, care la Lugoj este operat de către societatea „Meridian 22”, aflată în subordinea Consiliului...
Îl aud pe domnul Tăriceanu propunând un moment zero, de la care să se pornească mai departe, pentru făurirea unei societăţi cum nici falansterii n-au...
Serviciul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj își va deschide casieriile pentru colectarea impozitelor de la populație și agenți economici, datorate bugetului...
Legislația s-a modificat din nou în ceea ce privește micii întreprinzători, în speță, persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale (II). Conform noilor prevederi legale,...
Bilanțul finalului de an 2018 la Lugoj nu a relevat doar reușitele și nereușitele administrației locale, ci și o contabilizare a încasării banului public versus...
Actuala administrație locală desconsideră lugojenii, este afirmația cu care președintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, caracterizează conducerea celui de-al doilea municipiu din județ, la începutul unui...
CSM Lugoj a revenit la treabă după vacanța de sărbători, pentru returul Diviziei A1 feminine, rămasă cu doar opt echipe. Singura prim-divizionară de volei din...
După ce timp de patru ani a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorul Dan Cristian Tătar va face același lucru pentru următorii trei...
Agenda de lucru a municipalității lugojene va fi una încărcată în acest an, autoritățile locale pregătind un program ambițios de investiții, cu peste 100 de...
Primul copil care a văzut lumina zilei la Lugoj, în acest an, este un băiețel, care a primit nota 10 la naștere și mai ales...
Tot mai multe firme din județele mai slab dezvoltate, unde camerele de comerț există doar cu numele, sau companii care au afaceri și colaborări cu...
Am făcut doar un pas în noul an și deja se anunță majorări la unele dintre serviciile de bază, primul pe listă fiind cel de...
După un an 2018 dificil în sport și în speță pentru volei, doar CSM Lugoj a mai rămas dintre echipele bănățene în prima ligă a...
Autoritățile celui de-al doilea municipiu din Timiș consideră că anul ce s-a încheiat a fost unul mulțumitor, în care s-a lucrat în toate cartierele și,...
Nu mai puțin de 20 de milionari în euro trăiesc și își derulează principalele afaceri în Vestul României. 1,1 miliarde de euro au numărat cei...
Administrația locală lugojeană a făcut o obișnuință din a aduce trupe tribut să cânte în noaptea dintre ani, astfel că după Metallica Tribute Band, Scorpions...
Acțiunile desfășurate de jandarmi dau roade. Zeci de mii de petarde au fost confiscate doar în ultimele zile. Spre exemplu, în zona Pieței Agroalimentare „Timișul”...
Ministerul Educației Naționale a răsplătit și în acest an performanța olimpicilor români care s-au remarcat în anul școlar 2017-2018 la concursurile internaționale, pe diverse discipline...
Lucrări la rețelele de distribuție a apei și spălări ale acestora sunt programate de către Aquatim, în mai multe localități din Timiș. Vezi cine va fi afectat! Luni, 30...
Călin (File din Poveste) a intrat deja în săptămâna patimilor
Crima de la Cenei. Bunicul lui Mario, acuzat că a lovit-o pe mama unuia dintre făptași
Noile direcții din SEO și digital marketing, prezentate la SEO Vibes Meet-up Timișoara
Nicu Ștefănuță și-a deschis cabinet de europarlamentar la UVT, unde a fost student
Simonis îi întreabă pe timișeni: investește CJ Timiș în noul Semenic?
CJ Timiș vrea să ia un nou credit pentru marile șantiere din județ
Grindeanu, îngrijorat de apropierea premierului Bolojan cu extremistul Simion!
Anunțul ANM: Ploi și vânt în toată țara, ninsori – la munte!
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Simion, despre posibila ieșire de la guvernare a PSD: Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie
Liderul AUR, George Simion, susține, miercuri, într-o postare, pe rețele sociale că PSD nu va părăsi coaliția, afirmând: „Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie”, în contextul în...
Lucrări la rețelele de distribuție a apei și spălări ale acestora sunt programate de către Aquatim, în mai multe localități din Timiș. Vezi cine va fi afectat! Luni, 30...