Sportul are viitor! Juniorii de la Clubul Sportiv Școlar Lugoj au câștigat peste 90 de medalii anul trecut

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Clubul Sportiv Școlar Lugoj și-a îmbogățit palmaresul, anul trecut, cu 96 de medalii, dintre care 49 au fost de aur, 25 de argint și 29 de bronz. În întrecerile internaționale, sportivii legitimați la CSȘ Lugoj au urcat pe podium de trei ori, cucerind câte o medalie din fiecare culoare.

Cele mai multe medalii, 47, au fost obținute de secția de gimnastică, 23 dintre acestea fiind de aur. S-au remarcat la campionatele individuale și întrecerile pe echipe Denis Mureșan, Flavian Bolchiș, Zeno Kiss, David Ene, Raul Standolariu, Norbert Marcu, Răzvan Mikloș, Rafael Szabo, Lorenzo Pencie.

Pe locul doi la numărul de medalii câștigate au fost cei de la secția de lupte greco-romane, cu 16 clasări pe podiumul naționalelor. Printre câștigători au fost Amadeo Ilcău, Ajan Istfan, Mario Novăcescu, Sergiu Brat, Mario Săvulescu, David Ritter, Otniel Ritter și Amalia Popovici, Ligia Carp și Luiza Kokai. Podiumul, în ceea ce privește numărul de medalii, în 2018, a fost închis de atleții CSȘ Lugoj, care au adunat 14 medalii, șapte fiind de aur. Au alergat pe pista de concurs Miruna Pricop, Natalia Dragoș, Alin Oprescu, Roxana Untariu, Dana Cazacu, echipa de ștafetă 4x100m, formată din Patricia Petrescu, Sarah Bozdog, Dana Cazacu, Timeea Costa, echipa de cros, copii II compusă din Vanessa Netedu, Dana Cazacu, Patricia Petrescu, Timeea Costa, Cristina Ionaș, Naomi Turcsin și echipa de cros, copii trei alcătuită din Natalia Dragoș, Anca Netedu, Ioana Groza, Ioana Nemeth, Gențiana Petrescu. „A fost un an bun pentru clubul nostru. Am reușit să menținem un nivel ridicat de performanță, ceea ce ne situează în continuare printre cele mai bune cluburi sportive din țară”, a spus profesorul Simion Moatăr, directorul Clubului Sportiv Municipal Lugoj.

untitled design set 970x90 px

În sporturile de echipe, un rezultat excelent au obținut voleibalistele de la CSȘ Lugoj, care au câștigat locul trei în campionatul național pentru cadete.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/