Deși la început se miza pe un număr de 5200 de elevi cărășeni, se pare că anul acesta, pentru sesiunea din vară a Bacalaureatului, s-au...
Arestat preventiv pentru luare de mită în dosarul fraudei fondurilor europene de la APIA Caraş-Severin, Simion Iancu Simi a formulat o nouă cerere de liberare...
La Tribunalul Caraş-Severin se consumă astăzi primul şi, probabil, ultimul termen de fond în dosarul în care şapte persoane sunt acuzate de constituire în grup...
După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii, jandarmii și pompierii au fost prezenți în Centrul Civic al orașului de pe Bârzava în cadrul campaniei „Mita...
Cinci din cei şapte membri ai grupului infracţional organizat care se ocupa cu plasarea de etnobotanice şi droguri de risc în cele două oraşe din...
Şapte membri ai grupului infracţional specializat în traficul cu etnobotanice, droguri de risc şi mare risc, condus din puşcărie de Puiu Stănescu, riscă ani grei...
Întreprinderile Mechel din Romania au participat la ceremoniile prilejuite de depunerea coroanelor de flori la mormintele ostașilor ruși și români, căzuți la datorie în cel...
Două găști s-au încăierat aseară chiar în fața sediului poliției din Oțelu-Roșu. Polițiștii au intervenit imediat ca să calmeze spiritele. În plus, mașinile celor șase...
Un cetăţean nemulţumit de modul în care se prezintă canalizarea din oraşul Oţelu Roşu ne-a trimis la redacţie mai multe fotografii care ilustrează apele ce...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au făcut primele precizări legate de reţinerile directorului APIA, Romică Anculia, şi a primarilor din...
În urma descinderilor din această dimineață ale ofițerilor anticorupție, un număr de 11 persoane au ajuns la sediul DNA din Timișoara, unde sunt audiate și...
Cei cinci bărbaţi arestaţi preventiv în urma descinderilor procurorilor şi mascaţilor de la Crimă Organizată din urmă cu trei săptămâni vin astăzi în sala de...
Cei cinci membri ai grupului infracţional organizat care avea grijă să alimenteze consumatorii de droguri cu haşiş, cannabis sau etnobotanice n-au reuşit să-i convingă nici...
Condiţii civilizate pentru locuitorii a patru străzi din oraşul Oţelu Roşu, cu ajutorul banilor de la Banca Mondială. Prin intermediul Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă...
Marcel Hoară, directorul Agenției pentru Dezvoltarea Zonelor Industriale, este prezent astăzi în Caraș-Severin, ca să semneze contractul de lucrări pentru proiectul „Extindere rețea canalizare în...
În boxa acuzaţilor de la Tribunalul Caraş-Severin au fost aduşi astăzi doar patru dintre membrii grupului organizat care se ocupa cu traficul de droguri, grup...
Audierea celor nouă persoane ridicate în urma descinderilor ofiţerilor DIICOT Caraş-Severin de astăzi a scos la iveală lucruri foarte interesante. Liderul grupării infracţionale nu a...
Dintre cele nouă persoane conduse la sediul DIICOT Caraş-Severin pentru audieri în urma descinderilor care au avut loc astăzi în mai multe locaţii din Caransebeş...
Comuna Sasca Montană, una dintre cele mai vizitate din județ de turiști din toată țara, a primit o finanțare importantă pentru satul Potoc. Tranzitată anual...
Cei 500 de angajați ai Combinatului din Oțelu-Roșu stau din nou acasă. Asta, după ce, firma Mechel a oprit temporar producția la oțelăria electrică. Același...
Sâmbătă după-amiază a avut loc o explozie la unul dintre cazanele de topire a metalului de la oțelăria din Oțelu-Roșu. Potrivit oficialilor de la ISU...
Oţelăria de la Oţelu-Roşu îşi suspendă temporar activitatea, din cauza crizei de fie vechi, cu care se confruntă. De altfel, biroul de presă al companiei...
Un tânăr de 24 de ani a furat plăcuțele de înmatriculare de la o mașină înmatriculată în străinătate. Și pentru că nu a fost suficient...
Două familii din Oţelu Roşu s-au trezit cu Poliţia la uşă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Oamenii legii au venit să le aducă la...
Numărul celor fără un loc de muncă, atât la nivelul judeţului Caraş-Severin, cât şi la nivel naţional, este în creştere faţă de lunile trecute, însă...