Prima întâlnire a birourilor județene reunite ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal a avut loc astăzi, la Reșița. Lucrările ședinței comune au fost...
În ciuda faptului că pe plan național liberalii au alte planuri pentru pregătirea alegerilor prezidențiale, la Reșița, Uniunea Social Liberală merge mai departe. Cel puțin...
USL e deja istorie şi, după o perioadă în care social-democraţii şi liberalii din Caraş-Severin s-au avut ca fraţii, au rupt pactul de neagresiune. Plecarea lui...
Primarul Reşiţei Mihai Stepanescu vrea să acceseze bani europeni folosindu-se de parteneriate prin înfrăţire cu oraşe de pe bătrânul continent. După ani de zile în...
Cărăşenii au de acum o nouă legătură directă cu Parlamentul Europei! S-a deschis la Reşiţa un nou cabinet, cel al eurodeputatului PSD Victor Negrescu. Cel...
Vicepreşedintele PDL Caraş-Severin şi, mai nou, al Alianţei Creştin Liberale la nivel de judeţ i-a replicat Elenei Udrea, preşedintele Mişcării Populare, după ce aceasta a...
Proiectul de unificare a dreptei românești a consemnat astăzi o etapă importantă prin fuziunea a două partide cu pretenții electorale pe podiumul politic românesc. Reprezentanții...
Proaspăt înfiinţata Alianţă Creştin Liberală PNL-PDL şi-a desemnat membrii în conducerea operativă, care nu doar că va deţine frâiele noii formaţiuni de pe eşichierul politic,...
Preşedintele organizaţiei judeţene a liberalilor, Marcel Vela, consideră trecerea din urmă cu doi ani a lui Frunzăverde şi a multora din apropiaţii acestuia în rândul...
Două treimi dintre liberalii din Delegaţia permanentă a partidului l-au desemnat astăzi pe Klaus Iohannis drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Potrivit realitatea.net,...
Social-democrații nu se declară amenințați de negocierile dintre cele două partide pentru alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în toamnă. Mai mult decât atât,...
PNL Moldova Nouă a decis în şedinţa Biroului Politic retragerea sprijinului politic al lui Constantin Albu. Decizia a fost luată aseară. Potrivit unui comunicat de...
Parlamentarii celor două partide care se pregătesc de fuziune solicită o sesiune extraordinară pentru dezbaterea moţiunii „PSD are alergie pe justiţie!”. Deputații PSD însă refuză...
Edilul-şef de la Băile Herculane a replicat printr-un comunicat de presă după ce, săptămâna trecută, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, spunea că e cel mai...
Reconfirmat ca vicepreşedinte la nivel naţional al liberalilor, Marcel Vela le-a mulţumit într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook tuturor celor care l-au susţinut...
Liderii liberali din Caraş-Severin vor să revină în funcţiile din care au demisionat imediat după alegerile europarlamentare. UPDATE Congresul PNL a ales noua conducere a...
Cei doi lideri liberali din Caraş-Severin şi-au exprimat public opţiunea pentru preşedinţia PNL, dar şi cu privire la cine ar trebui să fie candidatul pentru...
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, este unul dintre reprezentanţii liberalilor care pun la punct cu liderii PDL fuziunea dintre cele două partide. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin...
Liderii PSD și cei ai PP-DD s-au întâlnit la finele săptămânii trecute pentru a purta discuții în vederea încheierii unei potențiale alianțe. Deși se spera...
Valentin Blănariu, președinte al filialei Partidului Poporului Dan Diaconescu, a dat startul negocierilor cu liderii principalelor formațiuni politice din județ. Până recent un partid lipsit...
Liderii PSD au adus în discuţie la cea mai recentă conferinţă de presă pe care au susţinut-o subiectul ,,Arsenal”, despre care social-democraţii spun că încearcă...
Liderii social-democraţi au susţinut astăzi o conferinţă de presă, în cadrul căreia au făcut o radiografie a alegerilor europarlamentare. Potrivit acestora, scrutinul electoral a fost...
Schimbările care au loc în aceste zile la nivel central în cadrul celui mai reprezentativ partid de dreapta din România nu îi descurajează pe liberalii...
Primăvara lui 2012 a adus un cutremur puternic în Partidul Democrat Liberal, atunci când președintele filialei, urmat de zeci de primari din Caraș-Severin, a părăsit...
Liderul de la Palatul Administrativ, Sorin Frunzăverde, dar și președintele PNL Moldova Nouă, Adrian Torma, sunt mulțumiți de rezultatul neașteptat de bun pe care l-au...
Primul spectacol de după alegerile europarlamentare l-a adus la Reșița pe unul dintre noii lideri ai românilor. Cele 11 procente pe care le-a obținut în...
În ciuda schimbărilor care au loc pe scena politică din România, dar și a demisiei prezentate de liderul la vârf al PNL, liberalii de pe...
Liderii liberalilor cărășeni au început deja o analiză serioasă a rezultatelor de la alegerile europarlamentare din Caraș-Severin, pe care le descriu ca fiind foarte slabe,...
În județ, scorul pe care l-au obținut liberalii depășește 22 de procente, însă chiar și așa președintele filialei județene și vicepreședinte la nivel național își...
Rezultatul final privind prezența la urne în județ a fost peste media pe țară și s-a ridicat la 33,17 la sută. Aproape 90.000 de alegători...
Edilul-șef al municipiului s-a prezentat la ora 12.55 la secția de votare amenajată în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit de pe Strada Oțelului. Încă de...
Conducerea PDL a transmis, la final de campanie, un mesaj pentru români. Vasile Blaga: Guvernarea Ponta este nocivă! ,,Europa în fiecare casă” înseamnă mai multe...
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...
Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Grindeanu cere asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială
Dominic Fritz, atac la PSD: „Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă”
Traian Băsescu: Stăpânul Guvernului va fi Grindeanu, dar nu direct!
Sorin Grindeanu acuză că Guvernul Bolojan a lăsat datorii de peste 30 de miliarde de lei

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan: Românii au fost chinuiți degeaba
Marilen Pirtea, eliberat din funcția de consilier onorific al premierului Bolojan
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament. România iese din criza politică!
„Nu există nicio grea moștenire!” Ilie Bolojan aduce acuzații dure la adresa PSD
Grindeanu: Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor
Premierul desemnat: „Suntem, poate, la sfârșitul unui ciclu istoric”. Principalele promisiuni
UDMR va susține Guvernul propus de Luca Niculescu. Ce condiții a impus Kelemen Hunor
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor. Când se votează
USR nu votează Guvernul Niculescu. Fritz cere întoarcerea „la oameni și la urne”
PSD intră la guvernare. Cine sunt cei 11 miniștri și ce vrea Grindeanu în schimb
Ultimatum de la Cotroceni. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă Guvernul Niculescu pică
USR nu susține Guvernul Niculescu. Fritz: „Eu nu cred în miniștri independenți”
Bolojan anunță condițiile PNL pentru susținerea Guvernului Niculescu: Fără moțiune de cenzură

ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Temperaturile scad și ploile persistă în mai multe regiuni
Mai multă presiune, mai puțini bani și teamă de concediere. Cum se simt angajații în 2026
Grindeanu respinge varianta unui guvern tehnocrat: Trebuie să existe o soluție politică asumată
Crin Antonescu critică desemnarea lui Luca Niculescu: Este irelevant din punct de vedere politic
USR pune condiții pentru susținerea lui Luca Niculescu. Spune nu unui guvern cu miniștri PSD
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier
Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Nu vom fi într-o guvernare cu PSD
Sorin Grindeanu: PSD a solicitat mandat de prim-ministru, iar propunerea sunt eu
PSD merge la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu. Manda: Este nevoie de o schimbare de direcție
Nicușor Dan, după verdictul Standard & Poor’s: Nu este un moment de relaxare

Ilie Bolojan, audiat de DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Nicușor Dan trasează linia roșie pentru viitorul Guvern. Fără AUR la putere
Grindeanu: PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritate
Guvernul Mureșan a picat. Ce urmează și ce variante are Nicușor Dan
AUR boicotează audierile și votul de învestitură al Guvernului Mureșan: Asta ar însemna trădare
Grindeanu acuză o luptă pentru funcții în Guvernul Mureșan: Asta arată disperare
Siegfried Mureșan: Experți din PNL, USR și UDMR vor constitui baza echipei guvernamentale
Șoferii începători nu ar mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani de permis
Călin Georgescu scapă de cătușe! Control judiciar pentru fostul candidat la prezidențiale!