Mihai Stepanescu conduce campania electorală de la prezidențiale!

Social-democrații au stabilit stafful de conducere al campaniei pentru alegerile care sunt organizate în această toamnă. Scorul obținut la europarlamentare i-a determinat pe liderii PSD să păstreze aceeași formulă pentru scrutinul electoral.

Săptămâna trecută, membrii PSD au stabilit cine vor fi coordonatorii campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Mihai Stepanescu rămâne în continuare șeful staffului județean, însă pe lângă președintele PSD Reșița social-democrații au mai ales 5 șefi de colegii, dar și alți aproape 10 coordonatori pe domenii strategice.

,,Obiectivul în ce privește rezultatul pe care ni-l propunem pentru Caraș-Severin va fi stabilit în cadrul conferinței județene care va avea loc în viitorul apropiat. Bineînțeles, în colegiile din județ vom avea și sprijinul colegilor din Alianță, respectiv pe cel al președintelui Partidului Conservator, Ioan Țundrea, dar și pe cel al președintelui UNPR, Ioan Tabugan, a spus Ion Mocioalcă pentru www.expressdebanat.ro.

De Colegiul I Reșița va fi responsabil Ioan Crina, de Colegiul II Caransebeș răspunde Gheorghe Roșeți, iar în Colegiul III, Băile Herculane – Moldova Nouă, coordonator este Ștefan Stănescu. Nicolae Ștefănescu răspunde de Colegiul IV Oravița-Anina, iar deputatul Ioan Benga este direct răspunzător de Colegiul V, Bocșa-Oțelu Roșu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/