Informațiile publicate de Express de Banat încă de ieri au fost reconfirmate astăzi de Nicolae Ștefănescu, în cadru oficial, într-o conferință de presă. Anunțul a...
Odată cu problemele pe latură penală instrumentate de DNA împotriva fostului primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, scena politică a lăsat un vid de putere pe...
Președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și președinta Tineretului Social Democrat din județ, Mihaela Popovici, nu s-au gândit o clipă când au intervenit pentru încălcarea legii...
Caraș-Severin a mai punctat o premieră. La cârma Consiliului Județean s-a aflat timp de șase luni un vicepreședinte urmărit penal, iar acum condamnat la închisoare....
Social-democrații europeni din Caraș-Severin continuă seria de acțiuni demarate la nivel de județ. Astfel, acțiunile de ecologizare desfășurate în parcurile din Reșița au reprezentat doar...
Liderul tinerilor social-democrați din județ, Mihaela Popovici, a intervenit pentru ca președinta UNPR Călan, Eleonora Gavrilesc, să obțină avizul din partea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin...
În urmă cu puțin timp, premierul României a ieșit public și a anunțat că își depune mandatul. Alături de Victor Ponta, întreaga sa echipă...
Reacția penibilă și scandaloasă a premierului plagiator și inculpat Victor Ponta în urma tragediei din clubul bucureștean „Colectiv” e taxată de președintele TSD Caraș-Severin, care...
Parlamentarul de Caraș-Severin, Valeria Schelean, lansează un atac dur la adresa lui Gabriel Oprea, ale cărui misiuni sunt egale cu cele ale ISU „Semenic”, singura...
Au schimbat guverne, sunt mari politicieni?! Atunci să scoată și Aquacaraș-ul din rahat! Cam aceasta este somația pe care primarul Bocșei le-a adresat-o liderilor politici...
Deși niciun politician din Caraș-Severin nu pune punctul pe „i” și nu transferă neînțelegerile administrative în sfera politică, situația tensionată stă să explodeze. Asta,...
Dorin Turău, secretarul organizației locale din Reșița a UNPR și totodată consilier local, a ieșit public pentru a dezvălui două mari probleme care îl frământă...
Președintele organizației municipale UNPR Reșița susține că Alina Gorghiu, președintele PNL, habar nu are despre ce vorbește și că dacă tot a venit în Caraș-Severin...
Liderii PNL au vizitat de curând Reșița primarului PSD Mihai Stepanescu, ocazie cu care au anunțat că vor lua atitudine vizavi de situația autostrăzii Orăștie-Sibiu....
Acesta se referă la emiterea de către instanțele de judecată a ordinului de protecție în regim de urgență. „Salut cu bucurie adoptarea de către...
Marcel Vela, copreședintele PNL Caraș-Severin, a declarat că Ionesie Ghiorghioni poate fi suspendat din funcția de la județ, iar odată ce liberalii au identificat soluția,...
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, prezent la Reșița la finele acestei săptămâni, alături de Vasile Blaga, a criticat dur modul în care Guvernul PSD conduce țara,...
Cei doi copreședinți ai PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au fost prezenți astăzi la Reșița. Au susținut o conferință de presă în cadrul...
Agenția Națională pentru Integritate a confirmat astăzi faptul că deputatul PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, nimeni altul decât președintele organizației județene a social-democraților, a încălcat...
Social-democrații cărășeni, asemenea celor din toată țara, își aleg astăzi președintele la nivel național. În județ sunt 92 de secții de votare, iar până la...
Fostul rector al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița s-a plâns în cadrul mai multor conferințe de presă că a fost lovit dur de actualul rector,...
Liderii PSD din Caraș-Severin, dar nu numai, s-au pus pe semnat documente pentru a susține inițiativa PES Activists România. Organizația a depus în această săptămână,...
Ideile oamenilor politici de a-și face campanie electorală sau de a-și consolida imaginea par uneori hazlii. În videoclipul unei soliste de muzică populară din Banat...
Desele deplasări la manifestările publice din Caransebeș ale parlamentarului și copreședintelui UNPR Caraș-Severin, Ion Tabugan, au dat naștere unor zvonuri potrivit cărora acesta ar cocheta...
Președintele PSD Caraș-Severin nu e deranjat deloc de dosarele penale și de condamnările oamenilor din propriul partid, ba chiar i se pare foarte firesc ca...
Valeria Schelean, deputat și copreședinte PNL Caraș-Severin, este foarte vehementă atunci când îi cere demisia premierului Victor Ponta și o face cam la fiecare apariție...
După ce senatorul UNPR Ion Simeon Purec a declarat într-o conferință de presă susținută la Reșița că îi cere demisia lui Ponta, colegii săi...
Acuzați că nu s-au implicat în problema crizei din sistemul superior de învățământ care există la Reșița, parlamentarii de Caraș-Severin au punctat câteva aspecte...
„Tribunul”, un om extrem de controversat, n-avea prea multe limite la capitolul declarațiilor de presă. Fie că jignea sau ironiza, fostul lider al Partidului...
Social-democrații și-au stabilit targetul pentru alegerile locale de anul viitor. Vor președinția Consiliului Județean Caraș-Severin și să cucerească mai mult de jumătate dintre localitățile...
La acest sfârșit de săptămână, la Reșița a avut loc Conferința Județeană de Alegeri a filialei județene a social-democraților. Președinte a fost reales Ion Mocioalcă,...
Ministrul Mediului și Pădurilor Graţiela Leocadia Gavrilescu este astăzi în vizită în județul Caraș-Severin pentru a-și prezenta susținerea pentru noul partid politic rezultat din fuziunea...
O nouă etapă în dezvoltarea conectivității internaționale a Banatului a început oficial pe 1 aprilie 2026, odată cu aterizarea primului zbor direct operat de Turkish Airlines pe Aeroportul Internațional „Traian...
Șeful ARR, Cristian Anton, arestat după perchezițiile DNA. 500.000 de euro găsiți la domiciliu
Verificări interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților
Peste 100.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, pregătite în 2026
Căldură neobișnuită până de Paște. Temperaturi peste normal în toată țara
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Simion, despre posibila ieșire de la guvernare a PSD: Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie
USR exclude o majoritate cu PSD dacă „trântește Guvernul cu voturile extremiștilor”
PSD anunță calendarul consultărilor interne. Când se decide viitorul coaliției
România impune reguli mult mai stricte pentru produsele second-hand
PSD nu cedează. Grindeanu merge mai departe cu planul de schimbare a lui Bolojan
Bugetul pe 2026 a fost adoptat. Ilie Bolojan: Este o centură de siguranță pentru finanțele publice
Admiterea la liceu: Calendarul complet și criteriile de departajare pentru elevii de clasa a VIII-a
Grindeanu, satisfăcut! Compromis privind deblocarea bugetului!
Coaliția merge mai departe. Bolojan a acceptat pachetul social PSD!
USR vrea desființarea a șase instituții publice care nu produc „nimic relevant”
Șase din zece români susțin comasarea localităților și înființarea de regiuni – sondaj
PSD votează bugetul, dar cu amendamente! Scrisoarea lui Grindeanu către Bolojan
Bolojan, despre ipoteza ca românii să poată circula doar 5 zile din 7 cu mașina
AEP a sesizat Parchetul General în cazul finanțării campaniei lui Nicușor Dan!
Sondaj INSCOP: Doar 3 din 10 români cred că războiul din Ucraina se va încheia în 2026
Nazare: „E prematur” să vorbim acum despre dezghețarea pensiilor
CCR a decis că Legea pensiilor speciale ale magistraților este constituțională
Rogobete l-a convins pe Bolojan: veniturile angajaților din spitale nu vor fi reduse!
Grindeanu: USR vrea să taie salariile la medici, profesori, milițieni, jandarmi!
Grindeanu și Bolojan, despre austeritate, sacrificii, taxe aberante și prețuri crescute!
Interzis pe rețelele sociale sub 13 ani. Propunerea Salvați Copiii
Rogobete: Legea prin care prima zi de concediu medical e fără plată va avea excepții
Raed Arafat: Copiii nu ar trebui să aibă acces la rețelele sociale înainte de 15–16 ani
Salvați Copiii spune NU reducerii vârstei răspunderii penale
După crima din Cenei, Ministerul Justiției analizează scăderea vârstei de răspundere penală
Sondaj CURS: Călin Georgescu, cotat cu 36% încredere de români! E peste președintele Nicușor Dan!
Primar PNL din Cluj, demisie din funcție. Nu vrea să fie pus să ia decizii nepopulare
Bolojan a obținut un acord politic în Coaliția de Guvernare pentru continuarea reformelor!
„Noaptea scumpirilor”. România intră în 2026 cu accize majorate la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Bolojan, după un an de sacrificii: în ce condiții nu vor mai crește taxele
Zile libere legale în 2026: când au românii liber și ce mini-vacanțe pot fi planificate
Încrederea în politicieni scade, iar economia este principala sursă de stres pentru români în 2025
Ministrul Economiei: Dacă aș spune că 2026 va fi ușor, aș minți!
A murit Radu F. Alexandru, fost senator de Timiș între 1996 și 2000
Guvernul stabilește reguli noi pentru finanțarea investițiilor în 2026
Referendumul președintelui Nicușor Dan, un demers absolut inacceptabil!