Unele dintre cele mai așteptate producții ajung săptămâna aceasta în cinematografele din Caraș-Severin. Nume mari de la Hollywood vor fi prezente pe marile ecrane din...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin se scuză că n-a făcut până acum mare lucru, în afara unor plângeri penale, dar anunță o „avalanșă de proiecte”. Șeful...
Rezultatele de la examenul național de bacalaureat legitimează calitatea învățământului din Reșița! 73% dintre elevii absolvenți de liceu înscriși la examen au promovat. În schimb,...
Liderul liberal își intră din nou în rolurile de scenarist, regizor și realizator, de data asta pentru a demonstra de ce vede în Banatul Montan...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își complică tot mai mult existența din cauza deciziilor manageriale pe care le ia și ar trebui să dea explicații organelor...
S-au afișat contestațiile, dar tot degeaba pentru majoritatea celor cu note sub 5! Doar trei elevi au obținut o notă mai mare la probele de...
Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a remarcat tăcerea nefirească a președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, după ce Ministerul Dezvoltării a sistat orice plată pentru...
Ciprian Măceșanu, primarul comunei Ticvaniu Mare, a preluat șefia filialei cărășene a umaniștilor. Astăzi, în prezența europarlamentarului timișorean, a anunțat obiectivele pe termen scurt și...
Un angajat al instituției din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin s-a dezbrăcat la bustul gol pentru a atrage atenția asupra condițiilor insuportabile pe care sunt obligați...
În opinia lui Nicolae Beg, primarul comunei Marga, cel care este și președintele Asociației Comunelor – Filiala Caraș-Severin, cea mai serioasă formațiune politică din actuala...
Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian, a prezentat o listă întreagă de motive pentru care Guvernul Cîțu ar fi trebuit demis prin votarea moțiunii de...
Caraș-Severin plânge cu un ochi și râde cu altul după aflarea rezultatelor examenului de Evaluare Națională. Județul se află printre ultimele la procentul de promovare,...
Numărul total al medicilor de familie implicați în campania de vaccinare ajunge la 11, după ce și Valentin Boșneac din Oțelu Roșu și-a dat acceptul...
Ștrandul din Gura Jgheabului a fost adjudecat la licitație de către Primăria Oțelu Roșu, după mai multe obstacole administrative avute de-a lungul timpului. De astăzi,...
Conștient de potențialul turistic al comunei, primarul Sergiu Toma își creionează strategia de dezvoltare pentru următorii ani și face lobby pentru a atrage în zonă...
Primul cod de avertizare din acest an privind temperaturi extrem de ridicate a fost emis astăzi de meteorologi. Județele din vestul țării vor fi cele...
Încep emoțiile pentru elevii din clasa a VIII-a. Astăzi este programată prima probă din cadrul Evaluării Naționale, a doua „ediție” sub semnul pandemiei. Inspectoratul Școlar...
Liber la petreceri, concedii și vacanțe! În ciuda numărului mic de vaccinați din Caraș-Severin, coronavirusul pur și simplu s-a evaporat! Doar 30 de cazuri noi...
Surpriză din partea cinematografelor din Reșița, Caransebeș și Oțelu Roșu în a doua zi de Rusalii. Pe lângă un program special, accesul va fi permis...
Pentru a putea accesa proiecte cu finanțare europeană și nu numai, edilul-șef al comunei Rusca Montană s-a concentrat, în cele opt luni de la preluarea...
Social-democratul cărășean se numără printre parlamentarii din Comisia de Învățământ care au dat vot favorabil propunerii legislative referitoare la schimbarea modului de numire a directorilor...
Consiliul Județean Caraș-Severin a obținut, în mandatul Hurduzeu – Popovici – Nedelcea, bani europeni pentru a pune la punct cele trei staționare din Reșița, dar...
Din 15 mai, noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare în România, cea mai importantă dintre ele făcând referire la purtarea măștii de protecție....
500.000 de euro vor fi investiți în reabilitarea și modernizarea căminului cultural din Măgura, sat aparținător comunei Zăvoi. Primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, așteaptă „unda...
„Mortal Kombat” sau filmul horror „Altarul” sunt doar două dintre producțiile incluse în programul cinematografelor din Caraș-Severin. Și cei mici se pot bucura de o...
Senatorul PSD, Ion Mocioalcă, pune eșecul repetat al Guvernului Cîțu înregistrat deja la Bruxelles cu Planul Național de Redresare și Reziliență pe seama incompetenței, dar...
Sute de tone de rocă din Banatul Montan sunt folosite astăzi pentru placarea celui mai mare lăcaș de cult din România, la fel cum s-a...
Un coleg de partid de-al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, cu mult mai multă experiență politică și administrativă, îi sugerează acestuia să aducă un psiholog în...
Peste 200 de medici, asistenți și registratori din centrele de vaccinare cărășene încă așteaptă să își primească banii pe luna aprilie. Ministerul Sănătății îi obligă...
Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian, continuă să scoată la lumină afacerile puse la cale de membrii Guvernului pe banii alocați și împrumutați de la...
Fostul city manager al Caransebeșului, actualmente secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, urmează să fie numit în funcția de administrator public al județului Caraș-Severin. Pentru...
Președintele PNL a vorbit, luni seara, despre Marcel Vela și Monica Anisie, liderii liberali despre care s-a discutat că, după ce i-ar fi promis sprijin...
Potrivit rezultatelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, Elena Lasconi a obținut în județul Timiș 87.726 de voturi, în timp ce locul doi este adjudecat de Călin Georgescu, cu 66.016...
Cei care călătoresc cu trenul au la dispoziție o nouă platformă în care pot vedea, în timp real, unde se află o garnitură sau câte minute de întârziere înregistrează....