Cel mai tânăr primar din Caraș-Severin mizează pe dezvoltarea turismului la Rusca Montană!

Conștient de potențialul turistic al comunei, primarul Sergiu Toma își creionează strategia de dezvoltare pentru următorii ani și face lobby pentru a atrage în zonă oameni de afaceri interesați să deschidă aici unități de cazare.

Rusca Montană este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase comune din Caraș-Severin. Odată ajuns aici, n-ai cum să nu-ți dorești să mai revii, să te bucuri de aerul curat de munte și de pitorescul locului. Pentru turiștii care însă nu-și doresc să înnopteze la cort, ar putea reprezenta o problemă faptul că în comună există doar o singură pensiune și niciun restaurant.

Din acest motiv, primarul Toma face lobby pentru a atrage în zonă oameni de afaceri dispuși să deschidă la Rusca Montană unități de cazare sau de alimentație publică. De altfel, primarul speră să-i convingă și pe localnici să se dezvolte pe acest segment. „Momentan, la Rusca există o singură pensiune, care dispune de 24 de locuri de cazare, dar nu are restaurant sau terasă. Eu încurajez oamenii de afaceri și patronii să investească în zonă, să deschidem unități de cazare, restaurante, pentru că avem nevoie de astfel de servicii în zonă. Voi aduce și niște consultanți pe fonduri europene, vom organiza întâlniri cu localnicii, iar cei care vor dori să investească în turism, să se dezvolte pe acest segment, să fie sprijiniți și consiliați în demersul lor.”, a declarat primarul comunei Rusca Montană.

Pentru a-i atrage pe turiști la Rusca, edilul mai are în vedere amenajarea unei zone de agrement, facilitarea accesului la cariera de marmură de la Rușchița pentru ca șederea celor ajunși în zonă să fie cât mai interesantă și plăcută, precum și punerea în valoare a legendei lui Peter Pan, personajul din opera scriitorului scoțian James Matthew Barrie, despre care localnicii spun că s-ar fi născut aici.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Noi am început să facem niște trasee turistice, pe unde turiștii pot face drumeții sau se pot aventura pe biciclete. De asemenea, îmi doresc să amenajez un ștrand și am vorbit și cu domnii directori de la societatea Marmosim să ne lase măcar o zi pe săptămână să vizităm cariera de marmură, chiar dacă este privată, contra cost s-ar putea face acest lucru, într-un anumit interval orar. Și legenda cu Peter Pan aș vrea să o pun mai mult în lumină și tocmai de aceea am dat drumul să fac un muzeu cu Peter Pan în fosta grădiniță de sus.”, a mai precizat primarul de la Rusca Montană.

Detalii despre casa lui Peter Pan și despre legenda care circulă în comuna cărășeană – într-un viitor articol, pe expressdebanat.ro.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/