Senatorul Marcel Vela, realizatorul unui clip de promovare a județului Caraș-Severin!

Liderul liberal își intră din nou în rolurile de scenarist, regizor și realizator, de data asta pentru a demonstra de ce vede în Banatul Montan o Elveție a României, dar și pentru a echilibra raportul de forțe de pe rețelele de socializare, unde Grecia e prezentată și anul acesta drept destinația preferată a românilor.

„Se vorbește mult despre turism zilele acestea, despre destinații de vacanță, locuri frumoase din România sau din afara granițelor, despre oferte avantajoase și pliante seducătoare. Pentru că Dumnezeu a binecuvântat România cu locuri minunate, trebuie să le lăudam și noi pretutindeni, iar cei ce se întorc din orice destinație externă, să poată pune cărămizi pentru mai bine. Aici, acasă!”, a spus parlamentarul de Caraș-Severin.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Tocmai din acest motiv, senatorul PNL și-a propus ca în perioada următoare să realizeze un clip de promovare a județului Caraș-Severin, un fel de Elveție a României. „Mi-am dat seama că foarte mulți români, dar și cetățeni străini, nu au ajuns aici niciodată și nici nu știu ce comori turistice ascunde Banatul de Munte. Deoarece lucrurile mărețe nu se fac niciodată de unul singur, vă invit să îmi spuneți dumneavoastră locul favorit din Caraș-Severin și nu numai. Vă încurajez să îmi trimiteți și fotografii… pentru ca la finalul clipului să avem cu toții o contribuție.”, a adăugat liderul PNL Caraș-Severin.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/