Viața lovește uneori acolo unde nu ne așteptăm. Din păcate, de multe ori, salvarea stă în mâinile semenilor noștri. La fel este și acum, când...
Denumite, la fel ca şi în cazul parlamentarilor, indemnizaţii pentru limită de vârstă, pensiile speciale pentru aleşii locali ar putea deveni realitate, dacă votul dat...
Clisura Dunării se dovedește încă o dată a fi un adevărat izvor de „cadre” pentru lumea interlopă din vestul țării și chiar din întreaga Românie. ...
Începând din luna mai, căruțele nu mai au ce căuta pe străzile din Moldova Nouă. Decizia i-a aparținut primarului Adrian Torma, care mai vrea să...
Deputatul Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin, a răbufnit azi-noapte, după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri dimineaţa, ministrului Justiţiei, cererea de urmărire penală faţă de...
Cei mai periculoşi şoferi din România sunt bucureştenii, constănţenii şi ieşenii, la polul opus aflându-se conducătorii auto din Harghita, Covasna şi Caraş-Severin! Adevărat sau fals?...
Dintre cele peste 70 de oraşe şi comune din Caraş-Severin declarate eligibile în a primi finanţare europeană pentru internet gratuit, doar 17 s-au arătat până...
Primarul orașului Moldova Nouă a participat recent, alături de edilul Reșiței, Nelu Popa, la evenimentul „Cities of tomorrow”, organizat de către Camera de Comerț Româno-Germană...
Toader Bârgăoan, suceveanul în vârstă de 47 de ani arestat preventiv după ce a fost prins cu aproape 2.500 de țigări de contrabandă, a scăpat...
Recent s-au încheiat simulările la examenul de Bacalaureat pentru anul școlar 2017-2018, asta după ce s-a terminat și simularea pentru examenele de evaluare națională. Dacă...
Un sucevean de 47 de ani le-a atras atenția polițiștilor de frontieră după ce a fost observat pe Clisura Dunării, aceștia bănuind că omul face...
Cu o bogată carieră diplomatică, începută în 1987, dar lucrând atât în diplomație cât și ocupându-se de domenii ca știință și tehnologie, Excelența Sa Paul...
Prim procurorul Ilarion Adrian Tarnoviețchi a fost cercetat de către Inspecția Judiciară și a fost trimis deja la analiza Consiliului Superior al Magistraturii în două...
Deputatul PNL Caraș-Severin Valeria Schelean o interpelează pe dna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă în urma adoptării, miercuri, 28 martie, a propunerii legislative pentru modificarea art.16...
Luna aprilie este dedicată semnării contractelor pe anul 2018 cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, anunţă Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin....
Senatorul de Caraş-Severin Ionuţ Chisăliţă a înregistrat săptămâna aceasta în Parlament un nou proiect legislativ. „Propun învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă...
Primarul orașului de la Dunăre continuă seria măsurilor deloc populare, dar care înseamnă pași mici spre ceea ce înseamnă civilizația zilelor noastre. La propunerea primarului...
Descinderile DIICOT din ianuarie 2016, când a fost ridicat chiar din Prefectură, dintr-o ședință, pentru a fi condus la audieri, l-au determinat pe Nicolae Miu...
Excelența Sa, Paul BRUMMELL, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Marii Britanii în România, se va afla vineri, 30 martie, în Redacția Express de Banat. După...
Era prima, cea mai importantă și suprema lecție de scris pe care regretatul Mircea Cavadia le-o preda celor ce începeau în a se face jurnaliști....
Ioan Crina n-a prins nicio funcție importantă după ce a ratat Primăria Reșița, lipsește de la acțiuni importante ale partidului și are dialoguri dure în...
Bătut la scor nu doar de Nelu Popa, ci şi de Ioan Crina la ultimele alegeri pentru funcţia de primar al Reşiţei, peseroistul Sergiu Caplea...
Ţineţi-vă bine, judeţul Caraş-Severin este în plină dezvoltare! Şi economic, şi social! Nu ştiaţi? Nu simţiţi? Tocmai a fost adoptat un document în acest sens!...
Eforturile administrației publice locale din Moldova Nouă și împrumutul bancar care va fi returnat de la bugetul local făcut pentru salvarea unui proiect deosebit de...
Prins cu noua idee a colegilor de la Express de Banat, cu directurile și interviurile înregistrate alături de redacție pe care mă simt onorat să...
Senatorul de Caraş-Severin Marcel Vela a reacţionat ieri public, după anunţul făcut de ministrul Eugen Teodorovici privind iminenta adoptare a unei noi ordonanţe de urgenţă...
La sediul din Timişoara al Administraţiei Bazinale de Apă Banat au fost semnate ieri două proiecte ce vor fi derulate în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, în...
În primele două luni din 2018, Caraş-Severinul iese în evidenţă la nivel naţional prin dinamica înfiinţării de firme. Însă, totodată, şi la capitolul radierilor! Datele...
Deși luna martie se apropie de final, iarna nu se lasă dusă. Ba mai mult, lucrurile se agravează începând de astăzi. Temperaturile vor deveni tot...
Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, Ilarion Tarnoviețchi, în prezent prim-procuror la Moldova Nouă, este cercetat în două cauze de către Inspecția...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin va organiza, în data de 20 aprilie 2018, Bursa generală a locurilor de muncă, prima din acest...
Prezent în redacția Express de Banat, avocatul Gheorghe Ciulei, decanul Baroului de Avocați Caraș-Severin, ne-a acordat un interviu în care au fost abordate probleme legate...
Filiala Județeană a USR avertizează și amenință cu plângeri penale dacă procedura legală de predare a voturilor către BEJ nu va fi respectată. Prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a...
La Reșița, vârstnicii au fost cei mai activi alegatori, în prima parte a dimineții!
Cătălin Drulă a votat în Timișoara. Dominic Fritz a rămas în fața secției
LIVE TEXT. Alegeri prezidențiale, turul I: prezență de 19% în Timiș, la ora 13.00
Marilen Pirtea, la vot: Am votat cu credința că România poate mai mult
Cadrele MAI, mobilizate să asigure bunul mers al alegerilor în Caraș-Severin
LIVE TEXT. Caraș-Severinul votează în primul tur al alegerilor prezidențiale!
Alegerile prezidențiale din Timiș, asigurate de 1.800 de forțe de ordine
Alegeri prezidențiale, turul întâi. Secțiile din Timiș s-au deschis
Vot esențial pentru români, la 35 de ani de la Revoluție. Despre adevăr, confuzie și sens
Sărbătoare în note muzicale la Reșița. Phaser revine la Soho Social House
Tinerele talente din Caraș-Severin, aduse în fața marelui public
Primele sancțiuni în Timiș, de alegeri, pentru campanie pe Facebook
Mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice în Banat
Aquatim, singura soluție pentru situația rețelei de apă-canal și a Stației de Epurare din Lugoj
Peste 200 de locuri de muncă, în străinătate, prin rețeaua EURES
17 localități din Timiș, în continuare fără curent electric din cauza vântului
Cei care călătoresc cu trenul au la dispoziție o nouă platformă în care pot vedea, în timp real, unde se află o garnitură sau câte minute de întârziere înregistrează....