Procurorii Direcției Naționale Anticorupție se află în aceste momente în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, în urma unei acțiuni pe care aceștia au întreprins-o în...
Fostul manager de la UCM Reșița a schimbat mașinile de lux cu care a fost obișnuit după ce a ridicat o avere impresionantă prin șmenuri...
Chirurgul reşiţean Romeo Dumitrescu a scăpat încă o dată de acuzaţia de omor din culpă după ce o pacientă de-a sa a murit în condiţii...
Dealerii francezi de droguri care au fost arestați la Șopotu Nou cu ocazia festivalului de muzică Teknival, când au fost găsiți asupra lor cu cannabis,...
Membrii grupului infracţional destructurat cel mai recent de procurorii şi ofiţerii DIICOT Caraş-Severin vor petrece alte 30 de zile în spatele gratiilor. Tribunalul Caraş-Severin a...
Cartierele Muncitoresc şi Dealul Crucii din Reşiţa au fost în ultimii doi ani martorele unor adevărate războaie civile, în care s-au folosit săbii, topoare, bâte,...
Oamenii acuzaţi că au devalizat UCM Reşiţa şi condamnaţi deja în primă instanţă pentru că au complotat astfel încât să prejudicieze statul român cu 60...
Oamenii legii recunosc că tot mai mulţi tineri din judeţ consumă în ultima vreme diverse tipuri de droguri, dar susţin că lucrurile nu sunt chiar...
Tânărul reşiţean care a scăpat de puşcărie şi sfidează familia pe care a îndoliat-o are toate şansele să ajungă în spatele gratiilor până la urmă....
Foştii manageri Chebuţiu şi Preda, acuzaţi de către DIICOT de delapidare şi devalizarea uzinei reşiţene, suportă tot mai greu viaţa din spatele gratiilor. Drept dovadă,...
În faţa Primăriei Reşiţa şi în zona Ada din cartierul Govândari se schimbă aproape nestingherit valută. Nu de ieri, de azi, ci din ‘90 încoace!...
Andrei Maxim a scăpat cu o condamnare cu suspendare după ce instanţele de judecată i-au acordat circumstanţe atenuante, însă tânărul a întins-o din ţară uitând...
Reşiţenii au fost în ultimii ani martorii unor adevărate scene desprinse parcă din filmele americane. Interesant este că, până la această oră, tâlharii care au...
Foştii manageri ai uzinei reşiţene îşi vor petrece sărbătorile încătuşaţi, în ciuda faptului că aproape săptămânal vin în sala de judecată pentru a cere clemenţă...
Acuzaţi de procurorii DIICOT pentru devalizarea uzinei reşiţene, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda vin tot mai des în faţa magistraţilor solicitând de fiecare dată să...
Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate au cerut Tribunalului Caraş-Severin prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele a şapte dintre traficanţii de droguri ridicaţi de...
Urologul reşiţean cercetat penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului în care o fetiţă de şapte ani şi-a pierdut viaţa este...
Consumatorii de marijuana sau de alte substanțe de pe piața neagră din oraș au intrat în colaps după ampla descindere a ofițerilor DIICOT de la...
Politicienii cărăşeni se laudă tot mai des cu influenţele pe care le au la Bucureşti şi ca să demonstreze asta prezintă cu fiecare ocazie numărul...
Edilul-şef al comunei Fârliug a primit sentinţa definitivă în dosarul în care a fost judecat şi găsit vinovat de deturnare de fonduri europene! Curtea de...
Curtea de Apel Timişoara a pronunţat astăzi sentinţa definitivă în dosarul poliţistului lovit cu pumnul în figură, în centrul Reşiţei, de un bărbat recalcitrant căruia...
Curtea de Apel Timişoara a dat astăzi verdictul final în dosarul care a pus punct carierei politice a celui mai apreciat parlamentar de Caraş-Severin, Iosif...
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 sunt primii care au hotărât că UCM Reşiţa a fost condusă de doi infractori care nu au urmărit decât propriul interes,...
Foştii directori ai uzinei reşiţene au fost trădaţi din interior, de oameni plătiţi cu bani grei pentru a le acoperi şmenurile prin care au devalizat...
Sami, cerşătorul cu grav handicap locomotor cunoscut reşiţenilor care frecventează supermarket-ul din centrul Reşiţei, şi-a aflat pedeapsa pentru faptele şocante. Petru Vasilică Stoica, zis Sami,...
La 4 ani de la descinderile spectaculoase ale DNA de la frontiera țării, dosarul vameșilor corupți a ajuns în atenția judecătorilor de la Înalta Curte...
Scenele de o violenţă ieşită din comun petrecute anul trecut în barul Tom&Jerry de pe Calea Caransebeşului din Reşiţa au şi alte consecinţe decât condamnarea...
După ce trupele speciale americane au luat cu asalt locuința tânărului din Moldova Nouă, cu mare vâlvă, astăzi, acesta a fost pus în libertate de...
Afacerea gândită de Said Baaklini şi Adrian Chebuţiu prin care statul român urma să fie fraudat cu 60 de milioane de euro ar fi avut...
Luis Cristian Bându a ajuns în spatele gratiilor şi ar putea rămâne acolo între 3 şi 12 ani! Cetăţeanul româno-american care a trimis în ţară,...
În urma acţiuii de ieri a ofiţerilor şi procurorilor de la Combaterea Crimei Organizate, mai mulţi indivizi din Reşiţa suspectaţi de trafic de droguri au...
Un cetăţean româno-american, întors recent de peste ocean în oraşul de la Dunăre, a fost reţinut aseară după o acţiune impresionantă a oamenilor legii la...
Băieți, cu ce vă deranjează că la Sectorul 3 a ajuns primar unul, pe nume Adrian Cocoș? În loc să fiți bucuroși că prin voia DNA-ului și a consilierului...
Liderul AUR, George Simion, susține, miercuri, într-o postare, pe rețele sociale că PSD nu va părăsi coaliția, afirmând: „Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie”, în contextul în...
USR exclude o majoritate cu PSD dacă „trântește Guvernul cu voturile extremiștilor”
PSD anunță calendarul consultărilor interne. Când se decide viitorul coaliției
România impune reguli mult mai stricte pentru produsele second-hand
PSD nu cedează. Grindeanu merge mai departe cu planul de schimbare a lui Bolojan
Bugetul pe 2026 a fost adoptat. Ilie Bolojan: Este o centură de siguranță pentru finanțele publice
Admiterea la liceu: Calendarul complet și criteriile de departajare pentru elevii de clasa a VIII-a
Grindeanu, satisfăcut! Compromis privind deblocarea bugetului!
Coaliția merge mai departe. Bolojan a acceptat pachetul social PSD!
USR vrea desființarea a șase instituții publice care nu produc „nimic relevant”
Șase din zece români susțin comasarea localităților și înființarea de regiuni – sondaj
PSD votează bugetul, dar cu amendamente! Scrisoarea lui Grindeanu către Bolojan
Bolojan, despre ipoteza ca românii să poată circula doar 5 zile din 7 cu mașina
AEP a sesizat Parchetul General în cazul finanțării campaniei lui Nicușor Dan!
Sondaj INSCOP: Doar 3 din 10 români cred că războiul din Ucraina se va încheia în 2026