Acordurile muzicale parcă rupte din cer au răsunat prima dată la Reșița, iar aseară au impresionat încă o dată publicul din toată România. Legendara piesă...
Magazinul Universal a fost deschis pentru o expoziție dedicată lucrărilor artistului Dumitru Gorzo. Ce a mai rămas în clădire și cum arată interiorul acum? Cu...
Timp de trei zile, de astăzi și până duminică la ora 20.00, reșițenii cu vârsta peste 16 ani, dar și cei din alte localități, se...
„Performanețele” lui Romeo Dunca în calitate de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin i-au adus la capătul răbdării pe colegii lui din PNL Caraș-Severin, care nu...
Cătălin Drulă a vorbit despre principalele proiecte ce vor fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar n-a pomenit nimic despre tren-tramvaiul Reșița...
Sunt peste 120 de copii în județele Timiș și Caraș-Severin, care au părinții plecați să muncească în străinătate, incluși în programele de sprijin ale organizației...
Parlamentarul PSD de Caraș-Severin îl ia din nou la întrebări pe ministrul Educației înainte de reînceperea școlii! Până acum, Sorin Cîmpeanu nu s-a deranjat să-i...
Primăria Reșița a câștigat încă un proiect de finanțare post Covid, în valoare de peste 3 milioane de euro, pentru digitalizarea școlilor din municipiu! „Am...
După ce președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a recunoscut că nu știe cine, ce, cum, în legătură cu mega proiectul feroviar pe ruta Reșița...
Reuniunea de Cântări şi Muzică „Ion Românu”, ediţia a XXI-a, va avea loc joi, în incinta Catedralei „Schimbarea la Față” Govândari. Festivalul de muzică corală,...
După ce ne-a hărțuit prin sălile de judecată și ne-a amenințat că ne ia tot, acum suntem orbiți de banii opoziției, nu-i vedem realizările și-l...
Primăria Municipiului Reșița, în parteneriat cu Instituția Prefectului Caraș-Severin și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, organizează, în perioada 21 – 23 mai, Maratonul Vaccinării –...
După o pauză de câteva decenii, celebrul Universal Vechi din Reșița revine la viață. Va fi gazda vernisajului de artă plastică semnat de Dumitru Gorzo....
Sătul de neseriozitatea societății care a câștigat licitația pentru introducerea sistemului de canalizare în două sate din comună, primarul Petru Bogdan a reziliat contractul cu...
Primarul Reșiței îi avertizează pe proprietarii de construcții pentru care nu s-au emis autorizație de construire la ieșirea din municipiu, spre Caransebeș, să se apuce...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a deraiat de la linia proiectului de sute de milioane de euro privind realizarea unei legături feroviare moderne între Reșița și...
Declarația președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin vine în contextul în care tarifele de operare pentru activitatea de sortare, tratare și depozitare a deșeurilor la deponeul de...
Numărul cazurilor de COVID-19 din România a scăzut fulgerător în ultima lună. Așa se face că în țară au mai rămas doar 7 județe cu...
O intervenție chirurgicală pe Secția Urologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița va rămâne în istoria medicală din România drept o premieră. Cu o aparatură...
Piesă ieftină de teatru regizată de președintele Romeo Dunca și interpretată de vicepreședinții Marius Isac și Ovidiu Rădoi, respectiv administratorul public al județului, Tinu Vidaicu,...
În absența a doi consilieri PNL, opoziția din Consiliul Județean Caraș-Severin a spus „pas” unui act adițional prevăzut la proiectul pentru care au bătut palma...
Banatul este deja renumit pentru multiculturalitatea care îl caracterizează. În continuare, mulți străini ajung aici curioși fiind de peisaje, de obiectivele turistice, iar alții pentru...
Un eveniment care are menirea de a apropia oamenii și de a-i îndemna la socializare va avea loc în această după-amiază în centrul Reșiței. Participanților...
I-a confirmat șefului PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, că va renunța la serviciile lui Tinu Vidaicu, dar pentru Romeo Dunca asta e ultima problemă, iar acum...
De luni, 10 mai, în Caraș-Severin debutează prima etapă a Recensământului General Agricol, cea de colectare a datelor din teren, care durează până la 31...
Copreședintele USR Caraș-Severin, subprefect al județului, Andrei Plujar, a evaluat Guvernul Cîțu acordându-i o notă surprinzătoare. Prezent în redacția Express de Banat și provocat să...
Președintelui Consiliului Județean i se flutură din nou în față dosarul penal de corupție de la Zăvoi, în care a fost implicat, ca replică la...
Colegiul Tehnic Reșița, unitate de învățământ reprezentativă pentru învățământul profesional și tehnic din județul Caraș-Severin, singurul liceu cu profil tehnic de pe raza municipiului Reșița,...
USR anunță o mare victorie după ce a împiedicat aproape 50 de membri de partid, foarte slab pregătiți, să ocupe funcții de conducere în sistemul...
De când cei din Sănătate au anunțat că în România sunt 16 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare anti-COVID, adică persoane care au împlinit 16...
După mai bine de un an de la instituirea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, terenurile multisport de pe raza municipiului de pe Bârzava se...
Echipa de fotbal din Valea Domanului n-a fost în stare să scoată o remiză pe terenul Unirii Slobozia, rezultat care ar fi trimis-o la barajul...
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
412 persoane din Caraș-Severin au reușit să se angajeze în primele două luni ale anului, prin intermediul măsurilor derulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit...
412 persoane din Caraș-Severin au reușit să se angajeze în primele două luni ale anului, prin intermediul măsurilor derulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit...
412 persoane din Caraș-Severin au reușit să se angajeze în primele două luni ale anului, prin intermediul măsurilor derulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit...