Dunca: „Astăzi opoziția ne-a tras-o după ceafă!”

În absența a doi consilieri PNL, opoziția din Consiliul Județean Caraș-Severin a spus „pas” unui act adițional prevăzut la proiectul pentru care au bătut palma forurile județene Caraș-Severin și Timiș, alături de municipiile Reșița și Timișoara.

Proiectul prin care se dorește reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord, cu extensie Voiteni Stamora – Moravița – frontieră, pentru implementarea soluției de transport de tip train-tram și asigurarea legăturii cu Aeroportul „Traian Vuia”, încinge din nou spiritele în Consiliul Județean Caraș-Severin, după ce proiectul de hotărâre privind modificarea acordului de asociere încheiat în vederea achiziționării în comun a serviciilor de realizare a studiului de prefezabilitate (după caz) și a studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv investițional a primit vot negativ.

Despre acest aspect, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, a comentat în stilu-i caracteristic, făcând haz de necaz, dar totodată încrezător că problema va fi tranșată într-o viitoare ședință. „Din păcate, nu a trecut proiectul! Știți cum este asta? Este exact ca și când confirmăm nașului că mergem la nuntă, vorbim cu nevasta, mergem și ne cumpărăm costum, ne pregătim, ne luăm și pantofi, iar în ziua în care trebuie să ne prezentăm, zicem, bă, nu mai vrem. Exact asta s-a întâmplat și azi! Probabil că o să mai discutăm, opoziția va trebui să înțeleagă mai bine. Din păcate, opoziția n-a înțeles nici înainte, iar dacă nu înțelege nici acum, își asumă! Noi am plecat pe un drum, vom face tot ce ne stă în putință să ducem acest proiect la final, cu atât mai mult cu cât cheltuielile din acest an nu sunt atât de mari, iar noi nu am cerut suplimentarea sumelor, ci doar introducerea în text a faptului că trebuie să facem și studiile de prefezabilitate. E normal și firesc. (…) Proiectul a căzut pentru că aici avem nevoie de o majoritate. Avem nevoie de 16 voturi, iar doi consilieri (n. r. liberali) au lipsit de la ședința de astăzi. Acesta este motivul pentru care am avut doar 15 voturi. Toți consilierii PNL au votat însă acest proiect. Din păcate, opoziția a profitat de faptul că nu am fost toți cei 16 consilieri și, haț, ne-a tras una după ceafă! Dar nu ne dărâmă asta, pentru că la ședința următoare vom fi 17 consilieri care vom vota și vom merge mai departe”, a precizat Romeo Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dezamăgit de respingerea proiectului s-a arătat și primarul Reșiței, Ioan Popa, care a precizat că fiecare săptămână pierdută e o pierdere majoră care, la un moment dat, nu va mai putea fi surmontată. „Consilierii județeni au respins un act adițional la protocolul dintre cele patru entități – consiliile județene Timiș, Caraș-Severin și municipiile Timișoara și Reșița – modificare introdusă la inițiativa secretarului general al județului Timiș, de a cuprinde în protocol, pe lângă proiectul studiului de fezabilitate, și caietul de sarcini pentru proiectul tehnic și execuție, lucru care se întâmplă în aceeași alocare financiară, deci nu sunt bani suplimentari. Noi ne-am bucurat să introducem acest element în plus, pentru că s-ar constitui într-un câștig de timp. Adică, după ce vom primi studiul de fezabilitate, am avea deja caietul de sarcini gata pentru proiectul tehnic și cel de execuție și îl scoatem imediat pe piață, pentru că avem acest deadline (termen limită – n. r.), care se numește decembrie 2022, când trebuie să fie semnat contractul de proiectare și execuție. Culmea este că noi l-am trecut prin ședința de consiliu local, Timișoara – la fel, din câte am înțeles, Timișul trece și el în formula asta și ne-am poticnit aici!”, a declarat Ioan Popa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/