Pandemia îi ține și mai departe de copii pe părinții plecați la muncă în străinătate. Peste 120 de micuți din Banat, sprijiniți de Salvați Copiii

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Sunt peste 120 de copii în județele Timiș și Caraș-Severin, care au părinții plecați să muncească în străinătate, incluși în programele de sprijin ale organizației Salvați Copiii România. Lor li de oferă consiliere psihologică și sunt ajutați în procesul educațional. 

În țară, la finalul anului trecut, peste 75.000 de copii aveau cel puțin un părinte plecat să muncească în alte țări, potrivit statisticilor oficiale. Dintre aceștia, peste 22.000 aveau ambii părinţi plecaţi peste hotare sau proveneau din familii în care părintele unic susţinător este plecat. Fenomenul plecării părinților este cel mai crescut în județele cele mai sărace ale României.

„1 din 3 copii cu părinți care muncesc în străinătate este lipsit de îngrijirea părintească, prin plecarea fie a unicului părinte susținător, fie a ambilor. (…) Singura cale prin care putem să îi ajutăm este să venim cu servicii sociale integrate, pentru că mulți dintre acești copii au nevoie să fie sprijiniți nu doar psihologic, ci îndrumați să își găsească o cale în viață, au nevoie de suport psihologic, consiliere educațională, mai târziu de consiliere pentru ocupare, dar și de servicii medicale și sociale. (…) Schimbarea paradigmei actuale este posibilă prin parteneriate cu societatea civilă, prin creșterea numărului de profesioniști din asistență socială și prin accesarea responsabilă a fondurilor europene pe care România le are la dispoziție și în acest scop.”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Conform analizei realizate de Salvaţi Copiii la începutul lunii mai, pe un eşantion de 700 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, dintre beneficiarii programelor socio-educaţionale ale organizaţiei 4% au părinţii plecaţi de mai putin de un an, 32% – de o perioadă între un an şi trei ani, 37% – de o perioadă între patru şi șase ani, 18% – între șapte și nouă ani, iar 9% – de peste 10 ani.

În ceea ce priveşte frecvenţa reîntoarcerilor, dacă anterior pandemiei 12% dintre părinţi se reîntorceau o dată la doi ani sau mai rar, 32% – o dată pe an, 29% – de două ori pe an, doar – 20% de trei ori pe an sau mai mult, începând din martie 2020 pentru 46% dintre părinţi frecvenţa reîntoarcerilor a fost mai scăzută, iar pentru alţi 46% dintre ei frecvenţa reîntoarcerilor a rămas aceeaşi. În ceea ce priveşte frecvenţa comunicării părinţilor plecaţi cu copiii, cu 26% dintre copii părinţii comunică zilnic, cu 34% – de două/trei ori pe săptămână, cu 23% dintre ei – săptămânal, cu 4% – o dată la două săptămâni, cu 5% – lunar, cu 3% – mai rar decât lunar, iar cu 5% – deloc. În cazul a 52% dintre copii comunicarea este telefonică, pentru 19% dintre ei este realizată cu ajutorul calculatorului sau al tabletei, iar pentru 24% dintre ei – prin ambele forme.

STPT job 1000x200

„Perioada pandemiei a accentuat dificultățile emoţionale, sociale şi educaționale cu care se confruntă copiii rămași acasă, dar şi anxietatea resimțită de părinții aflați la distanță şi problemele de comunicare cu copiii. Totodată, persoanele în grija cărora au rămas copiii, rude sau părinți, la rândul lor, întâmpină mari dificultăți în creșterea copiilor, gestionarea situațiilor problematice ivite și prevenirea înstrăinării și izolării sociale a copiilor. Este un fenomen social major, de care trebuie să fim conștienți.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Salvaţi Copiii România lansează o campanie publică de informare şi conştientizare cu privire la efectele negative pe care plecarea părinţilor le poate avea asupra dezvoltării copiilor şi importanţa comunicării părinţilor aflaţi la distanţă cu copiii de acasă, cu promovare media şi online a materialelor de informare şi distribuirea acestora în instituţii relevante din ţară şi din străinătate şi punând la dispoziţia părinţilor şi persoanelor în grija cărora rămân copiii linia telefonică 0800.070.040, 031.405.30.72, site-ul www.copiisinguriacasa.ro şi webinare informative. Campania își dorește să ajungă la peste 900.000 de persoane, părinți din străinătate, părinți, copii, persoanele în grija cărora au rămas copiii, specialiști și publicul larg din România.

De asemenea, Salvați Copiii îşi va extinde zonele de intervenţie în demersurile pentru protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate în încă 5 judeţe pe lângă cele incluse anterior în program, rețeaua de servicii a organizaţiei urmând să includă 18 judeţe – Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Vaslui, Vrancea, Vâlcea, Timiș, Tulcea – și municipiul București. În 2021-2023, vor fi sprijinite 8.200 de persoane: copii și aparținători.

Organizația Salvați Copiii a creat servicii adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Copiii sunt integrați în programe de tip școală după școală, au parte de consiliere individuală și de grup și participă la activități de socializare și recreere, pentru prevenirea izolării lor. De asemenea, pentru persoanele în grija cărora acești copii rămân, organizația intervine cu consiliere psihologică și juridică.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/