Constructorul care trebuia să efectueze lucrări în comuna Carașova a rămas fără contract!

Sătul de neseriozitatea societății care a câștigat licitația pentru introducerea sistemului de canalizare în două sate din comună, primarul Petru Bogdan a reziliat contractul cu aceasta.

Aproape un an a așteptat primarul din Carașova după firma care ar fi trebuit să demareze încă din 2020 lucrările pentru introducerea rețelelor de canalizare în localitățile Nermed și Iabalcea. Cum însă constructorul nu s-a prezentat în toate aceste luni nici măcar pentru a-i fi predat amplasamentul, conducerea Primăriei Carașova i-a trimis acestuia nota de reziliere a contractului semnat în urmă cu un an. „Ne aflăm într-o situație ingrată, pentru că ne pusesem speranța că acest proiect, derulat prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală 2, se va încheia cu succes până în 2022. Din păcate, constructorul din Dâmbovița, care a câștigat licitația, a fost neserios, a invocat pandemia, și acum suntem nevoiți să scoatem din nou lucrarea pe SICAP. Ne-am gândit să o scoatem pe loturi, pentru că legea ne permite acest lucru, până la valoarea de 100.000 de euro, ceea ce înseamnă 20% din lucrare. Încercăm să găsim un constructor care să se apuce de treabă, până vom reuși să organizăm licitația pentru cealaltă parte din lucrare.”, a declarat primarul comunei Carașova, Petru Bogdan.

Dacă constructorul din Dâmbovița s-a dovedit a fi neserios, nu același lucru se poate spune și despre cel care execută în prezent lucrările pentru alimentarea cu apă a localității Nermed. Potrivit declarațiilor primarului Petru Bogdan,  lucrările sunt în grafic, urmând a se încheia vara aceasta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/