În Caraş-Severin se acordă consultanţă juridică gratuită pentru potenţialii beneficiari ai Legii nr. 231/2018, pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul...
Mai bine de jumătate dintre unităţile de învăţământ preuniversitar din Caraş-Severin nu vor beneficia nici în noul an şcolar de pază sau măcar de sisteme...
Primăria Caransebeș nu a avut fonduri în 2018 pentru lucrări de reparații la liceele tehnologice din municipiu, astfel că acestea vor începe anul școlar în...
Al doilea om în administrația publică județeană și președintele PMP Caraș-Severin a șocat cu sinceritatea sa la cea mai recentă ședință a Consiliului Județean. Luat...
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, recunoaște că poate s-a grăbit când a numit-o pe șefa TSD Caraș-Severin la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Borcean...
Consilierul județean PSD Ioan Crina, fost viceprimar al Reșiței, a prezentat cifrele rușinii, ale dezastrului și, totodată, dovada vie a jafului și incompetenței celor care...
Directorul general al Aquacaraş vine în întâmpinarea nemulţumirii exprimate de mii de cetăţeni după închiderea casieriilor societăţii din cele 6 oraşe cărăşene. Ca să nu...
Acțiune în forță pe calea ferată ce leagă Timișoara de București, la intrarea în municipiul Caransebeș, în urma producerii unui accident feroviar soldat cu multiple...
Agitație și trafic blocat pe DN68, la Voislova. Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier, pentru una dintre victime fiind solicitat elicopterul SMURD. Coliziune...
Liderul PSD Oțelu Roșu a dezvăluit, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, oferta primită de la Victor Ponta! Pro România ar fi și pentru Ion Mocioalcă singura...
Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat aseară că PSD i-a pus gând rău senatorului liberal Ion Marcel Vela. La finalul emisiunii „Jocuri de putere“ de...
Nemulţumirile cetăţenilor din Caransebeş privind serviciile prestate în oraş de către societatea judeţeană de apă-canal Aquacaraş, condusă de Nicolae Miu Ciobanu, l-au făcut pe primarul...
Comisia de sistematizare a municipiului Caransebeș a respins cererea unei familii care locuiește pe strada Simion Bărnuțiu de a restricționa circulația autovehiculelor la 1,5 tone,...
„Cum se face că în toate primăriile din județul Caraș-Severin conduse de primari liberali lucrurile merg bine și doar în Primăria Caransebeș, condusă de primarul...
După 6 ani în care a șomat, una din măturătorile aflate în dotarea societății de salubritate a municipiului Caransebeș va fi din nou scoasă la...
„PSD a blocat din nou audierea în Senat a responsabililor pentru reprimarea protestului din 10 august. PSD face tot posibilul să ascundă abuzurile la care...
Atacul declanșat de primarul orașului Oțelu Roșu la adresa managementului de la societatea de apă și canal este dublat în termeni la fel de duri...
Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin anunţă că va organiza în zilele următoare întâlniri cu cei 9 furnizori de servicii de specialitate clinică medicină...
„Deponeul de la Lupac va fi pus în funcțiune”. Atât aflăm de la președintele Consiliului Județean, care nu se mai grăbește să arunce cu termene...
Deși nu și-a dorit funcția de președinte al Organizației PNL Caransebeș, acum Felix Borcean nu vrea să cedeze această funcție. Afirmațiile vin după ce în...
Dacă îți plac adrenalina și imaginile care îți taie răsuflarea, atunci săptămâna aceasta te vei regăsi în programul pregătit de cinematografele din Caraș-Severin. Două filme...
Ținută la distanță de ceva vreme de Ion Mocioalcă, dar de nedezlipit de Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea, Luminița Jivan e pregătită să conducă organizația...
Primarul orașului Oțelu Roșu îl acuză pe directorul SC Aquacaraș SA că nu există transparență decizională la operatorul județean de apă. Luca Mălăiescu spune că...
Demisia ministrului Carmen Dan constituie o urgenţă naţională, este de părere senatorul PNL Ion Marcel Vela, președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională...
Aleșii județului au ajuns să întreacă orice măsură! Un cetățean revoltat de starea unui drum județean a fost întrebat de un consilier județean ce vârstă...
Născut din dorința de a oferi calitate și de a împărtăși bucuria reușitei cu toate cele care și-o doresc, Salon Diva B&G din Caransebeș reprezintă...
Consilierul județean PMP Paul Purea confirmă faptul că dezvoltarea județului Caraș-Severin este o minciună, în realitate fiind vorba doar despre cârpirea unei infrastructuri dezastruoase! Doctorul...
224 de participanţi au fost la cursurile organizate de către AJOFM Caraş-Severin în primele şapte luni ale anului. 83 de persoane s-au angajat ca urmare...
Colectarea selectivă a textilelor uzate, un real succes la Caransebeș. Deși aleșii locali au avut dubii în ceea ce privește amplasarea mai multor containere pe...
Săptămâna viitoare va începe o nouă sesiune parlamentară. Express de Banat a aflat ce proiecte de acte normative are în pregătire parlamentarul cărăşean care a...
Fostul primar Ion Marcel Vela ar putea reveni la cârma municipiului Caransebeş. Anunţul a fost făcut de senator în interviul acordat redacţiei Express de Banat, Vela...
Situația fostei uzine de apă a municipiului Caransebeș, aflată la ieșirea din cartierul Balta Sărată, l-a făcut pe directorul Aquacaraș, Nicolae Miu Ciobanu, să vină...
Continental Timișoara a implementat o componentă cheie a arhitecturilor bazate pe server, pe lângă computerele cu o performanță ridicată. Compania a primit mai multe comenzi pentru această tehnologie de...