Mocioalcă la Pro România?! Nici măcar atunci Luminița Jivan nu e o variantă pentru șefia PSD Caraș-Severin! Poate Hurduzeu!

untitled design set 970x90 px

Liderul PSD Oțelu Roșu a dezvăluit, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, oferta primită de la Victor Ponta! Pro România ar fi și pentru Ion Mocioalcă singura variantă în cazul în care ar dori vreodată să plece din PSD!

Luca Mălăiescu a recunoscut că s-a întâlnit cu fostul premier și că acesta insistă pentru trecerea sa la Pro România. Totodată, liderul social-democrat de la Valea Bistrei a vorbit public despre o serie de nemulțumiri. În cazul în care în PSD nu se va schimba nimic, avertizează acesta, va pleca. Cel mai probabil, la Pro România. Speculații de acest gen au început să apară și în ceea ce-l privește pe președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Ion Mocioalcă. Speculații alimentate și de faptul că Victor Ponta e nașul fiicei politicianului cărășean. În plus, e binecunoscut faptul că Mocioalcă nu se află printre favoriții lui Liviu Dragnea. Deocamdată însă, nimic oficial, iar Ion Mocioalcă și-a exprimat public susținerea față de Liviu Dragnea.

CITEȘTE ȘI: [VIDEO] Luminița Jivan, președinte PSD Caraș-Severin! Atac violent la adresa lui Ion Mocioalcă!

Totuși, în ipoteza în care la șefia PSD Caraș-Severin ar trebui să vină altcineva, nu Luminița Jivan ar fi omul potrivit, așa cum afirma liberalul Adrian Torma. „Sub nicio formă! De ce Luminița Jivan?! Organizația județeană PSD, la ora actuală, are oameni valoroși, sunt oameni valoroși care ar putea să preia partidul dacă ar pleca domnul Mocioalcă. La Victor Ponta, pentru că în altă parte sigur nu pleacă, dar la Victor Ponta există o posibilitate, nu știu, nu pot să spun eu acest lucru. Dar nu neapărat Luminița Jivan. Luminița Jivan, trebuie să recunoaștem noi, primarii, că într-adevăr ne-a sprijinit cât a putut de mult. Să știți că Luminița Jivan chiar ne-a sprijinit la București, dar să nu uităm că organizația județeană a PSD-ului are și un președinte de consiliu județean, Silviu Hurduzeu, care este tânăr și are un viitor în politică. Este prea liniștit, pentru că nu comunică foarte mult, mai ales cu presa. Cu mass-media trebuie să comunici foarte mult, aici pot spune că Silviu greșește și îl consider ca și un defect, dar tot așa de bine pot spune și nu sunt subiectiv deloc sau nu perii pe nimeni, Silviu Hurduzeu are o mare calitate, o calitate pe care foarte puțini politicieni o au, este un om cinstit. În politică, când este un politician la nivel de președinte de Consiliu Județean cinstit, să știți că este o mare calitate”, a afirmat Luca Mălăiescu pentru Express de Banat.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/