Greșeală din partea executivului Primăriei Caransebeș. Chiar și dacă ar fi trecut proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Felix Borcean, privind asocierea în cadrul nou...
Operatorul de transport din Băile Herculane reacționează la articolul din Express de Banat în care se prezenta situația transportului public în comun din orașul-stațiune. Administratorul...
Primarul Nelu Popa a confirmat participarea la ediţia a V-a a Summitului Investitorilor Străini, organizată la Bucureşti începând de mâine, 30 octombrie, până la 1...
O parte dintre proiectele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local s-au dus, la fel ca luna trecută, pe apa Dunării....
Aleșii locali social-democrați din Caransebeș au fost împotriva asocierii municipiului cu suprafața de pădure din proprietate, în noua asociație Ocolul Silvic Banatul Montan Regie Autonomă....
Corupție, mită, șpagă, toate sunt practici la care recurg afaceriști, bugetari sau oameni simpli, fără studii. Paradoxal, cei prinși cu mâța-n sac sunt blamați și...
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, propune o nouă rectificare a bugetului judeţean. De această dată, una negativă, cu 1,6 milioane de lei, determinată de...
Colegiul Prefectural Caraş-Severin a aprobat la finalul săptămânii planul de intervenţie pe drumurile naţionale, pentru iarna 2018-2019, propus de către Direcţia Regională de Drumuri şi...
Consilierii locali din Băile Herculane au aprobat în ședință extraordinară de lucru, în unanimitate, studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local...
La mai puțin de o lună de la vestea că Liceul Teologic Baptist se va bucura de o investiție de 3,7 milioane de lei, o...
Consilierii locali din partea PNL au cerut lămuriri astăzi, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, desfășurată în Băile Herculane, cu privire la marcarea a peste...
Un tronson al autostrăzii Lugoj-Deva, cu care parlamentarul cărășean Luminița Jivan se lăuda în Camera Deputaților, dar și în spațiul public, că le-ar fi de...
Un consilier local PSD, Valentin Dascălu, solicită un răspuns real, nu formal, din partea executivului Primăriei Caransebeș la întrebarea formulată în urmă cu două luni...
Total dezinteresat de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pe motiv că proiectele s-ar aproba pe criterii politice, Felix Borcean îi anunță pe caransebeșeni că...
Caransebeșul este în plină dezvoltare imobiliară. Oameni de afaceri au preluat modelul marilor orașe și investesc în construirea de case pe care le vând din...
Cerșetorii, aurolacii, oamenii străzii, gunoaiele stradale devin niște statistici într-un registru solicitat la Poliția Locală din Caransebeș. În realitate însă pe cei dintâi îi vedem...
Caransebeșenii reclamă din nou lipsa de interes pentru calitatea apei, a administratorului rețelei de apă din Caransebeș, Aquacaraş. Pe rețeaua de socializare Facebook oamenii îşi...
Pentru prima dată după mai bine de un an de zile consilierii locali din Caransebeș s-au reunit în ședință „de îndată”, pentru a aproba depunerea...
După două amânări pentru studierea întâmpinărilor, în 23 octombrie 2018 Tribunalul Caraș-Severin va judeca o cauză, cel mai probabil caz unic în istoria Consiliului Local...
Discuțiile aprinse între consilierii locali din Moldova Nouă pe tema proiectului celor zece curse de agrement pe Dunăre (vizați fiind preșcolarii și elevii de pe...
Relațiile dintre primarul PSD al comunei Fârliug și conducerea social-democrată a Consiliului Județean Caraș-Severin sunt tot mai încordate! Ioan Borduz îi critică public din nou...
Apa este vitală, dar puțini sunt cei care o apreciază pură, în starea ei naturală. Poluarea și ignoranța sunt două dintre cele mai mari probleme....
Absența primarului Fârliugului de la Festivalul Răchiei de la Băile Herculane a fost un protest la adresa liderilor politici din județ, nu neapărat o dovadă...
Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeş se întreabă, preluând pasaje dintr-o scrisoare anonimă, cum pot unii angajați ai municipalităţii să lucreze 8 ore zilnic în...
Consilierii locali din Oțelu Roșu s-au reunit pentru o rectificare pozitivă a bugetului local, în urma primirii primei tranșe de bani pe PNDL 2, pentru...
A ales Reșița pentru că este un teritoriu distrus, pe care poți construi. Nu și-ar fi dorit un oraș pus la punct, pentru că n-ar...
Prezența lui Adrian Torma în cadrul ședinței Consiliului Județean de la sfârșitul lunii august, unde primarul le-a reproșat celor de la Palatul Administrativ că nu...
Aleșii locali din municipiul Caransebeș au aprobat, la recenta ședință de lucru, un proiect cu o finanțare de peste 3,5 milioane de lei în vederea...
S-a decis să candideze la Primăria Reșița atunci când și-a dat seama cât de mult s-a degradat orașul. Prea ocupat probabil cu afacerea sa pe...
Președintele Consiuliul Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a profitat de întâlnirea de vineri, de la Herculane, cu vicepremierul Paul Stănescu și i-a cerut acestuia să modifice...
Au apărut noi imagini cu încă o stație din Reșița, semn că proiectul de reintroducere a tramvaiului este tot mai aproape de implementare. Cum va...
Consilierii locali social – democrați din Caransebeș sunt reticenți când vine vorba de concesionarea de teren din domeniul public al municipiului. Ei spun că au...
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții care au nevoie de...
PNL Timiș începe să își caute candidatul pentru Primăria Timișoara la alegerile din 2028, iar numele lui Nicolae Robu pare să nu mai intre în calculele partidului. Liberalii testează...
Medicul care a vindecat pacienți și scriitorul care a vindecat amintiri
Persoanele peste 55 de ani, cele mai afectate de șomaj în Caraș-Severin
Primul ajutor poate salva vieți: Maratonul Resuscitării ajunge din nou la Reșița
În PNL Reșița, „băieți deștepți”! În PSD Reșița, „inteligență artificială”!
UVT deschide „Bulevardul Copiilor”, cu roboți, sport și experimente
PNL Timiș începe să își caute candidatul pentru Primăria Timișoara la alegerile din 2028, iar numele lui Nicolae Robu pare să nu mai intre în calculele partidului. Liberalii testează...