Misterul relației Torma – Ursu: „Dacă sunt deal-uri în interesul comunității, nu cred că ar deranja pe nimeni”

Zarvă mare în lumea politicului din Caraș-Severin! Tot mai mulți cetățeni sunt băgați în ceață și asta pentru că, în ultima vreme, au tot apărut în spațiul public fel și fel de tratative între politicieni care nu împărtășesc aceeași culoare politică. Aceeași confuzie s-a-ntâmplat și în momentul în care primarul Oraviței, Dumitru Ursu, apărea într-o postare publică, alături de liberalul Torma.


Fotografia în care primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, apare lângă edilul Oraviței, Dumitru Ursu, în cadrul evenimentului aniversar al Asociației Orașelor din România (25 de ani), a stârnit un val de nedumerire în rândul internauților care se-ntrebau ce anume are unul de împărțit cu celelalt, având în vedere că administrația de la Oravița este reprezentată de un social-democrat, iar cea de la malul Dunării – de către un liberal.

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, Torma încearcă să lămurească această situație, afirmând că singurul lucru de interes comun dintre cei doi se referă la bunăstarea celor două comunități, pe care fiecare o conduce: „Pe mine și pe primarul orașului Oravița, care de ceva timp are și o poziție de conducere la nivel de județ în cadrul PSD, fiind omul numărul 2 pe județ, ne-a influențat foarte mult faptul că amândoi ne dorim să dezvoltăm comunitățile noastre și am conștientizat acest lucru. Am făcut și pasul de a lăsa pasiunile politice de-o parte și de a urmări interesele comunității”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px


Edilul de la Moldova Nouă merge mai departe și dă câteva exemple concrete, care dărâmă zidul suspiciunilor: „Gazul nu poate să treacă în Moldova Nouă, fără să meargă în Oravița, dacă vapoarele de croazieră vin la Moldova Nouă, e foarte important ca ele să ajungă la Oravița. Apoi teatrul vechi, calea ferată Oravița – Anina, cea mai veche farmacie din țară… Sunt foarte multe obiective comune. Ne leagă DN57, ne leagă faptul că oricine vrea să meargă la Moldova Nouă la pescuit trece obligatoriu prin Oravița. Sunt atât de multe lucruri care ne leagă, încât culorile politice trebuie să dispară în mare parte a perioadei în care suntem primari și ele s-apară doar în perioada în care suntem în campanie electorală”.

Mai mult decât atât, șeful administrației de la malul Dunării explică faptul că o bună relație instituțională nu o are doar cu Ursu, ci cu toți primarii din Clisura Dunării, iar orice sfat din partea lor, mai ales din partea celor aflați la al doilea mandat, e bine venit: „Noi doi și nu numai, în general, toți primarii trebuie să formăm mici comunități în jurul orașelor. Cum se-ntâmplă și la Moldova Nouă. Am o relație foarte bună, instituțional vorbind, cu primării din Clisura Dunării. Ei sunt PSD, eu sunt PNL. Ne sfătuim. Chiar eu am primit sfaturi de la ei, mai ales că unii dintre ei sunt în al doilea mandat. Trebuie să spargem o barieră în care cine nu e cu noi, e împotriva noastră și să gândim constructiv pentru oamenii care ne-au trimis în aceste funcții, dar trebuie să-i respectăm și pe cei care nu ne-au votat”.

Un ultim aspect pe care-l punctează liberalul Torma se referă la deal-urile constructive pentru comunitate: „Nu trebuie s-ajungem la nivelul ăsta, așa de jos, încât, dacă doi oameni politici, din două partide diferite, se văd, înseamnă că ceva e în neregulă. Da! S-a-ntâmplat și în ultima perioadă la nivel de județ, la nivel național, dar aceste deal-uri, dacă sunt în interesul comunității, nu ar deranja pe nimeni”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/