Administrația lugojeană, la raport! Poze frumoase, realizări puține pentru primarul Boldea în 2018

Șeful executivului celui de-al doilea municipiu al județului Timiș, primarul Francisc Boldea, și-a prezentat raportul de activitate pe 2018, unul care arată foarte bine în fotografii și mai puțin bine în realitate. Semn că de această dată a fost nevoie de multă imaginație din partea Departamentului de Comunicare pentru a încropi câteva realizări care să fie trecute pe hârtie.

Principala reușită a anului 2018 sunt lucrările realizate în Cartierul Militari, unde au fost extinse rețelele stradale, amenajate spații verzi, montate dispozitive de colectare și scurgere a apelor pluviale și altele. O modernizare așteptată de către cei care locuiesc acolo și care au stat câțiva ani fără canalizare, iluminat public și asfalt. Alte două investiții notabile, dar care pe moment nu își dovedesc utilitatea, se leagă de reabilitările clădirilor fostei cazărmi și a Școlii de Arte „Remus Tașcău”, lucrări executate doar la exterior, astfel că acolo mai sunt de făcut investiții și încă serioase. Raportul mai cuprinde, la fel ca în anii anteriori, ce s-a făcut în privința asfaltării străzilor, reparațiilor acestora, modernizării trotuarelor, întreținere parcuri, proiecte europene, manifestări culturale și altele.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Remarcabil la aceste rapoarte de activitate ale primarului din Lugoj, din 2008 încoace, este faptul că nu conțin nimic negativ, procentul de 100% realizări fiind demn de Epoca de Aur. Spre exemplu, nimic despre lucrările de reabilitare ale zonei centrale, care de mai bine de trei ani sunt date ca sigure în fiecare an, dar acestea nu au început și nu vor porni nici în 2019. Finalizarea blocului de locuințe sociale din cartierul Militari, o tinichea ce atârnă de administrația Boldea din 2008 și care din nou a fost promisă an de an. Deschiderea ștrandului municipal și a bazinului acoperit, ultimul inaugurat în 2016 și rămas închis, o „mică” întârziere de vreo cinci ani, care nu mai contează, pentru că în curând vine luna mai și mergem la ștrand. Nu ar fi fost rău ca, dintr-un astfel de raport de activitate, să nu lipsească Spitalul Municipal și investițiile de acolo, însă pe sectorul sănătății mai este mult de muncă. Un computer tomograf ar fi fost o realizare importantă de trecut în raportul de activitate, finalizarea și legarea întregului oraș pe noua rețea de apă, funcționarea la parametri optimi a stației de epurare și altele.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/