Primarul Felix Borcean: „Am fost un fraier!”

Edilul-șef al Caransebeșului, (încă!) liberalul Felix Borcean, îi reproșează președintelui PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, că l-a lăsat fără echipa pe care i-a promis-o înainte de alegerile din 2016, motiv pentru care a și realizat din fotoliul de primar mai puțin decât ar fi putut cu adevărat.


Caransebeșul a devenit în ultima vreme epicentrul politicii cărășene, iar asta a făcut ca despre administrație, despre dezvoltarea municipiului și despre proiectele primarului Felix Borcean să se vorbească mai puțin. Ținând cont că vine de la catedră și că ani buni a fost cel care a evaluat performanțele altora, l-am întrebat pe Felix Borcean ce notă i-ar acorda primarului Caransebeșului pentru primii trei ani de mandat. „Nu sunt un primar de vârful clasamentului, poate între 7.50 și 8! Cam aici mă încadrez în momentul de față. Am recunoscut lucrul acesta”, a spus acesta fără să stea prea mult pe gânduri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ce i-a lipsit să fie premiant în administrația publică locală?! Și aici răspunsul a fost unul fulger: „Îmi reproșez că am fost mai puțin atent la ce se întâmplă în jurul meu. Am presupus că suntem o echipă și că nu tragem în sensuri diferite, că ne respectăm. Aici, recunosc că am greșit, am fost un fraier! Noi puteam fi o administrație foarte bună. Noi nu avem acel promo agresiv pe care îl are Reșița, dar și noi atragem fonduri europene. Am preferat să lucrăm în liniște. Și pe bugetul propriu avem destule realizări”.

Problemele însă abia acum apar la Caransebeș. Și asta pentru că ruptura dintre Felix Borcean și Marcel Vela s-a extins, de partea senatorului trecând viceprimarul Marius Isac, (încă!) city managerul Andrei Ungur și toți cei care au mai rămas din partea PNL în Consiliul Local Caransebeș.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/