Proiectele lui Ungur, pasate la codașii Primăriei Caransebeș în inițierea de proiecte europene

Primarul municipiului Caransebeș a schimbat echipa de management la proiectul cu finanțare europeană de amenajare a unui centru pentru persoane în vârstă din zona de agrement Teiuș. Inițiatorul, Andrei Ungur, fiind și manager de proiect, a fost înlocuit din proiect. Ungur nu cunoaște motivele exacte, mai ales că până la expirarea preavizului său de city manager a mai rămas o lună.

Reamintim că Ungur, președinte al organizației locale a PNL, va trebui să părăsească funcția de city manager în urma desființării postului la inițiativa primarului Felix Borcean. Astfel Ungur, care și-a pus semnătura pe cele mai multe proiecte în Primăria Caransebeș, trebuie să le cedeze:

„Nu am înțeles graba primarului, dacă tot sunt în Primărie până la începutul lunii mai, puteam să mă ocup în continuare de proiect, dar dacă așa a decis… Noua echipă de management probabil a fost luată prin surprindere și tot eu a trebuit să explic consilierilor locali care sunt schimbările în proiect pentru care ei și-au dat girul. Este o dispoziție a domnului primar prin care eu nu mai sunt manager de proiect, eu l-am dus până în momentul ăsta, se pare că și astăzi a trebuit să dau tot eu amănunte, d-na Gabi Bănăduc și d-na Jeni Țuțul, cele care au preluat managementul, nu s-au aflat în sală”, ne-a declarat Andrei Ungur.

Acesta a mai menționat că șefa Serviciului de Proiecte și Programe Europene, Gabriela Bănăduc, care acum este asistent manager al proiectului, nu a reușit să-și pună semnătura pe niciun proiect cu finanțare europeană în mandatul primarului Felix Borcean:

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Pot să vă spun că în ultimii 2 ani și jumătate este semnat și în implementare doar un proiect cu finanțate europeană. În momentul acesta sunt în evaluare mai multe proiecte, selectate spre finanțare: amenajarea și modernizarea zonei centrale unde avem ruinele și cel de amenajare a fostei Vile Popov din Teiuș pentru persoane vârstnice. La niciunul nu a lucrat d-na Bănăduc. Ea este manager de proiect la un singur proiect, care însă a fost câștigat în mandatul d-lui Vela și care este continuat de dl Borcean prin Serviciul de Proiecte și Programe Europene și mai este manager de proiect la reabilitarea termică a Școlii Generale Nr. 8”, ne-a declarat Andrei Ungur. Acesta a specificat că a decis să se implice în inițierea de proiecte pentru că au fost doar 3 proiecte inițiate de compartimentul condus de Gabriela Bănăduc, respinse în faza inițială.

Acesta ne-a precizat că din finanțarea proiectelor managerii de proiect primesc, pe lângă salariu, un comision, însă nu se aplică la city managerul Andrei Ungur, pentru că plafonul cumulat la veniturile lunare nu trebuia să-l depășească pe cel al primarului.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/