Inaugurarea lucrării de pe strada Arieș din Timișoara mai are de așteptat. Traficul se va deschide mâine, 20 aprilie, dar fără ca stratul final de...
Senatorul USR Nicu Fălcoi susține că oamenii care locuiesc în blocul de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, unde a fost montat banner-ul „PSD te vrea...
Timișoara găzduiește zilele acestea un eveniment de anvergură mondială, Comitetul Internațional al City Managerilor (ICMA), cu participarea specialiștilor în administrație publică din 15 țări, de...
La fel ca în anii trecuți, sezonul de apă din calendarul intern al competițiilor de canotaj este deschis de Campionatul Național de Canotaj de Fond...
Agricultorii din Timiș sunt invitați în perioada 11-12 mai la a 86-a ediție a Târgului Internațional de Agricultură de la Novi Sad, dar și la...
Jimbolia va avea primul bazin de înot pentru elevi construit de Consiliul Județean Timiș, care intenționează să facă mai multe investiții de acest tip în...
Universitatea de Vest din Timișoara ocupă locul 629 la nivel mondial în ierarhia pe anul 2019 a agenției din Moscova Round University Ranking (RUR), un...
Ioan-Petru Căprariu, președintele Casei Județene de Pensii Timiș de aproximativ 3 decenii, a fost numit de premierul Viorica Dăncilă preşedinte al Casei Naţionale de Pensii...
ASU Politehnica va avea calitatea de echipă oaspete la derby-ul cu Ripensia de sâmbătă, într-un nou meci jucat pe „Dan Păltinișanu”. Alb-violeții vor juca apoi...
Sâmbătă, Ripensia va fi gazda meciului cu ASU Politehnica de pe „Dan Păltinișanu”, un meci care deschide o serie de trei derby-uri, dintre care unul...
După aproximativ 10 ani de la ultima investiție în aparatura din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”...
Dacă e luna aprilie, e o nouă ediție, a XVI-a, a Salonului internațional de vinuri VINVEST, eveniment organizat deja în mod tradițional la Centrul Regional...
Firmele din Timiș se pot înscrie până săptămâna viitoare la programul Virtual Power Plant, care va fi implementat în România în perioada aprilie-noiembrie 2019. Totul...
Primăria Municipiului Timișoara organizează marți, 23 aprilie, o dezbatere publică privind bugetul orașului, iar cetățenii sunt invitați să participe. Cel mai mare oraș din vestul...
Admirate de locuitorii Timișoarei și turiști deopotrivă, umbrelele colorate de pe Strada Alba Iulia din centrul Timișoarei au fost remontate. Este pentru al șaselea an...
Handbaliștii de la SCM Poli au câștigat la scorul de 31-26 partida cu Dunărea Călărași, din runda a doua a Seriei A, după un meci...
Operațiunea de mutare în subteran a cablurilor de telefonie, TV sau Internet continuă la Timișoara cu zona centrală, după strada Arieș. Direcția Generală Drumuri, Poduri,...
Sâmbătă, campioana României la rugby Timișoara Saracens va juca returul barajului pentru Challenge Cup cu rușii de la Enisei STM. În tur, bănățenii au câștigat...
Academia Mămicilor din Timișoara organizează o nouă ediție a campaniei „Implică-te și schimbă destine!”, una care poate prelungi și salva viața copiilor internați la Secția...
Dispeceratele de taxi din Timișoara nu preiau nicio comandă la această oră. Toate sunt închise din cauza protestului care a început în urmă cu aproximativ...
Curățenia de primăvară nu se face doar în Timișoara, ci și în comuna periurbană Dumbrăvița. Sâmbăta aceasta, comunitatea Dumbrăvița Curată organizează evenimentul „Zero deșeuri în...
Timișoara 89ers a pierdut primul meci al sezonului jucat în deplasare, pe terenul celor de la Cluj Crusaders. Formația în alb și albastru a cedat...
O femeie de 30 de ani a murit în această după-amiază în Timișoara, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit...
7 milioane de lei vor fi investiți în 12 aparate moderne pentru Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Acestea...
Decizia unei familii aflată în situația cumplită de a-și lua rămas bun pentru totdeauna de la unul dintre membrii săi salvează viețile altor trei persoane...
Consiliul Județean Timiș face primul pas concret în proiectul-pilot pentru centrul de depozitare a legumelor și fructelor de la Tomnatic. Concret, acum instituția scoate la...
Fotbalistele de la Fortuna Becicherecu Mic au făcut un pas greșit duminică pe teren propriu, după ce au remizat la scorul de 2-2 cu mai...
Spectacolul Timișoara Air Show ajunge anul acesta la a VI-a ediție și va avea loc sâmbătă, 15 iunie. Evenimentul din acest an va fi unul...
Seceta de la finalul lunii martie și începutul lui aprilie, combinată cu nepăsarea oamenilor care au incendiat vegetația uscată, ar fi putut să le pună...
În perioada 15-24 aprilie, Galeria Helios din capitala Banatului este gazda expoziției „Salonul premianților – 2018″, un eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România...
De mai bine de 20 de ani în magistratură, procurorul militar Cătălin Pițu este unul dintre zecile de procurori care de-a lungul timpului au lucrat...
Capitala Ungariei va găzdui, în 3-4 iunie, o nouă ediție a China Brand Fair, cea mai mare expoziție din Europa Centrală și de Est ce...
Locatarii blocurilor 11, 12 și 15 de pe strada Balta Sărată din Caransebeș vor beneficia de locuințe mai bine izolate și de un consum redus de energie, după implementarea...
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
TUR pune transportul local și cel metropolitan pe același bilet

Primăria începe să refacă PUG-ul Timișoarei. Noul plan ar trebui să fie gata în doi ani
O stație de epurare nouă, pentru Berzovia, Fizeș și Gherteniș
Zona Izvor din Bocșa, luată în calcul pentru un cartier cu 80 de case
O nouă unitate de învățământ din Moldova Nouă se renovează pe bani europeni
Asociația Acasă în Banat începe salvarea clădirii istorice, Moara din Valeapai
Ioan Dragomir revine, oficial, la conducerea Prefecturii Caraș-Severin
Nelu Popa a fardat orașul frumos, dar omul de rând nu trăiește bine în Reșița!
Organizat de Asociația Culturală Pordampi în colaborare cu Primăria Reșița, evenimentul din perioada 4 decembrie 2026 – 7 ianuarie 2027 își propune să aducă în centrul orașului o atmosferă...
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Black Friday vine cu premii în magazinele Casa Alex. 10 iPhone 17 Pro își așteaptă câștigătorii
„Vrăjitorul din Oz” ajunge la Teatrul de Vest din Reșița, la final de săptămână