Gabriela Stuparu, vicepreședinte al PSD Caraș-Severin, neagă zvonurile cum că Luminița Jivan ar pierde din încrederea și susținerea unor social-democrați care până nu demult îi...
Secretarul general Pro România a descifrat jocul liberalilor gândit de președintele Klaus Iohannis! Să vină anticipatele! Ion Mocioalcă spune că a fost surprins de nominalizarea...
Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița, a fost ascultată de organele de cercetare penală atunci când a vorbit despre amestecul politicului în studioul public și despre...
Social-democrații cărășeni se dovedesc grăbiți în privința desemnării candidaților la funcția de primar în alegerile locale din acest an. După Clisura Dunării, a fost rândul...
Mai multe persoane din județele Timiș și Caraș-Severin sunt izolate în propriile locuințe, timp de 14 zile, din cauza faptului că au călătorit în Italia...
Cele două concursuri desfășurare la Primăria Caransebeș la care au descins polițiștii de la DGA Reșița și IJP Caraș-Severin Serviciul Invesigații ale Criminalității Economice, Biroul...
Toate străzile vor fi reabilitate la Poiana Mărului. Proiectul se află în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului. Primăria comunei Zăvoi a câștigat contractul de...
Ieri am avut răbdarea de a viziona şi mai mult a asculta toată ziua un post TV de ştiri care, în opinia mea, se mai...
Parlamentarul cărășean, jurist de meserie, explică de ce nominalizarea ca premier a lui Ludovic Orban pentru a forma al doilea guvern liberal a fost perfect...
Edilul-șef al comunei cărășene Ezeriș i-a făcut praf, la pachet, pe șefii Consiliului Județean Caraș-Severin din ultimele trei mandate, uitând că, în cea mai mare...
Oamenii de afaceri din stațiunea de pe Valea Cernei acuză că sub actuala conducere a Primăriei nu s-a întâmplat mai nimic bun în cei patru...
Excluderile a cinci consilieri județeni și a câtorva primari, pierderea majorității în Consiliul Județean, neînțelegerile din mai multe organizații locale legate de candidații pentru alegerile...
Au trecut deja trei ani de când primarul Reșiței, Nelu Popa, a convins Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug ca împreună să dea o altă...
Nu e doar șantaj și grup infracțional organizat, cum au descoperit procurorii DIICOT! La Serviciul Județean de Ambulanță din Caraș-Severin sunt investigate acum infracțiuni mult...
Dat mai de fiecare dată ca posibil candidat pentru șefia Consiliului Județean, liberarul Jaro Marșalic renunță din start în favoarea președintelui Marcel Vela. Ministrul...
Liberalilor nu le prea ies socotelile pentru Primăria Caransebeș la alegerile din această vară, astfel că e foarte posibil să se apeleze la o variantă...
Precizările ministrului Finanțelor potrivit cărora Guvernul Orban a adoptat mai multe măsuri contrar intereselor românilor, doar pentru a face pe plac aliaților politici, i-au lăsat...
Deputatul Pro România Ion Spânu a exclus orice eventuală negociere pentru o alianță cu PSD Caraș-Severin în perspectiva viitoarelor alegeri! Cele două partide se pot...
Liderul Grupului PSD din Consiliul Local Reșița, economistul Mirel Sabo, interpretează total diferit decât edilul-șef cifrele proiectului de buget al municipiului pe anul 2020 propus...
Guvernul Orban a alocat județului Caraș-Severin în 2020 mai puțini bani decât trimisese în Banatul Montan Guvernul Dăncilă în 2019! Liberalii îl împing pe președintele...
Primarul Reșiței a ironizat încercarea țărăniștilor din Reșița de a-l pune într-o lumină proastă, aceștia întrebând insinuant dacă nu cumva afacerea sa otrăvește pârâul de...
Primii patru miniştri propuşi în Guvernul Orban II au fost audiaţi, astăzi, în Parlament, dar numai unul dintre ei a primit aviz pozitiv din partea...
Liberalul Daniel Surdu îl acuză pe secretarul județului, Darian Ciobanu, că judecă total diferit două situații perfect identice, referindu-se la refuzul juristului de a contrasemna...
Senatorul PSD de Caraș-Severin Ionuț Chisăliță face praf Guvernul Orban, ai cărui miniștri se întorc începând de astăzi în fața comisiilor parlamentare de specialitate pentru...
Audierea miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Orban II în comisiile de specialitate ale Parlamentului începe astăzi, cu Marcel Vela! Lista miniștrilor propuși de...
Secretarul județului Caraș-Severin a refuzat să-și pună semnătura, motivând nelegalitatea, pe Hotărârea de Consiliu Local prin care s-au repartizat primăriilor banii din impozitul pe venit...
Printre cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate cu câteva ceasuri înainte să fie votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD, Guvernul Orban I a...
Achitat definitiv de instanțele de judecată în dosarul în care i-au fost imputate inițial o mulțime de infracțiuni de corupție legate de mai multe schimburi...
Deputatul Ion Tabugan, liderul ALDE în Caraș-Severin, a găsit partea plină a paharului în povestea dezertării mai multor membri ai organizației locale din Caransebeș! Dumitru...
Managementul inspectorului școlar general Carina Pristavu e contestat de fostul șef al învățământului din Caraș-Severin, Marius Cornici, acesta arătând că interesul elevilor e ultima grijă...
Organizația ALDE Caransebeș și-a decis soarta pentru alegerile locale din acest an. Conducerea organizației locale a renunțat la ALDE și a făcut pasul către o...
Renegat de liberali, actualul primar al Caransebeșului e invitat public să candideze pentru un nou mandat din partea PMP! Liderul PMP Caraș-Severin nu face un...