UPDATE. Coronavirus: Aproape 200 de persoane din Timiș și Caraș-Severin, izolate la domiciliu!

untitled design set 970x90 px

Mai multe persoane din județele Timiș și Caraș-Severin sunt izolate în propriile locuințe, timp de 14 zile, din cauza faptului că au călătorit în Italia sau țări în care au fost confirmate cazuri de coronavirus.

La nivel național, au fost luate mai multe măsuri de prevenție pentru a evita orice risc de răspândire a COVID-19. 162 de oameni din județul Timiș s-au autoizolat la domiciliu în urma recomandărilor specialiștilor Direcției de Sănătate Publică. În ceea ce privește județul Caraș-Severin, 13 persoane care au sosit în aceste zile din diferite zone ale Italiei au fost puse sub observație. De menționat este că acești oameni nu provin din arii ale statului italian afectate de coronavirus.

Important de precizat este că izolarea este diferită de carantină. Așadar, doar persoanele care au fost în cele 11 comune din Italia, considerate de zone de maxim risc, sau care au avut contact direct cu un pacient diagnosticat cu coronavirus vor fi plasate în carantină. Asta înseamnă că, timp de 14 zile, vor fi izolate în camere speciale și monitorizate în permanență. Până în acest moment nu au fost confirmate cazuri care să necesite carantinarea.

publicitate ziar expresb 1000x100

UPDATE, ora 14.20

La nivelul județului Caraș-Severin, numărul persoanelor care vor rămâne izolate la domiciliu a crescut. În acest moment este vorba de 24 de oameni din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Anina, Eftimie Murgu, Armeniș și Teregova.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/