NEWS ALERT! 4 inculpați pentru fapte de corupție după examenele oprite de ofițerii DGA în Primăria Caransebeș

Cele două concursuri desfășurare la Primăria Caransebeș la care au descins polițiștii de la DGA Reșița și IJP Caraș-Severin Serviciul Invesigații ale Criminalității Economice, Biroul Caransebeș nu au fost deloc transparente și legal organizate. Ancheta este în desfășurare, însă din primele informații procurorii au găsit nereguli recunoscute chiar de candidați.

Cei nouă participanți: atât candidați, cât și membri ai comisei, precum și primarul municipiului Felix Borcean au fost invitați la audieri care au durat până târziu în noapte la Parcheltul de pe Lângă Judecătoria Caransebeș.

Cazul este instrumentat sub directa coordonare a prim procurorului Maria Colțan care ne-a declarat că s-a impus control judiciar asupra a doi inculpați membrii comisei de examinare și a doi inculpați, candidați la cele două concursuri:

În urma unor informații precum că se pot frauda cele două concursuri de la Primăria Caransebeș, ne-am sesizat din oficiu cu privire la fapte de corupție, acces la informații și abuz în serviciu. În urma declarațiilor și probelor instrumentate am constatat faptul că membrii comisiei au divulgat o parte din subiectele care erau stabilite pentru consurs. Inculpatul Mihai Minea a declarat că a luat cunoștină de subiecte înainte de concurs, motiv pentru care a intrat în concurs cu o ciornă cu răspunsurile la subiecte ce a fost găsită asupra lui. Subiectele au fost tehnoredactate în Secretariatul Primărie de față cu mai mulți angajați ai instituției”, ne-a declarat Maria Colțan, prim procuror pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Măsurile impuse pentru 4 dintre inculpați, doi membri ai comisiei de examinare și doi dintre candidați Mihai Minea și Pavel Juca sunt control judiciar de 60 de zile, cu interzicerea dreptului de a lua legătura între ei, iar pentru primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, se va analiza competența de efectuare a cercetărilor ținând cont de calitatea acestuia de primar de municipiu, calitate care atrage competența DNA.