Cel mai mare domeniu schiabil din România mai așteaptă, Guvernul Orban s-a ocupat de trotinete!

casinoherculane by sungarden

Printre cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate cu câteva ceasuri înainte să fie votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD, Guvernul Orban I a reglementat circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Despre pârtiile de schi care ar trebui să coboare de pe Semenic la Gărâna și Văliug nu s-a suflat o vorbă!

Proiectul derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăriile Reșița și Văliug care ar face ca într-adevăr Banatul Montan să apară pe harta domeniilor schiabile din România depinde de un schimb de terenuri care nu poate fi făcut decât ca urmare a unei Hotărâri de Guvern. Schimbul respectiv a fost promis de Guvernul Dăncilă, dar acum, odată cu schimbarea puterii în România, totul stă în pixul lui Ludovic Orban. Până în acest moment, liberalii au avut însă alte priorități, mult mai importante. Până la coborârea pe schiuri de pe Semenic, e mai important ca trotinetele electrice să circule după anumite reguli! De acum încolo, dată fiind conjunctura politică, guvernul având puteri limitate, proiectul montan de pe Semenic va înainta cu o viteză mult mai redusă. Aproape de 0!

„Avem o formă de asociere cu Primăria Reșița și Primăria Văliug pentru un proiect care înseamnă peste 40 milioane euro. Ar pune în valoare Muntele Semenic până la Dumnezeu și înapoi. Primăria Reșița și-a făcut treaba, Consiliul Județean și-a făcut treaba, fiind lider de proiect, Primăria Văliug și-a făcut treaba. Iată că dispare și această chestiune de ambiție politică. Primăriile Reșița și Văliug sunt primării PNL, Consiliul Județean este PMP și PSD, deci că am renunțat la orice fel de ambiții politice pentru că am vrut să facem ceva important pentru județul Caraș-Severin. Dar ce vină avem noi că mai marii guvernanți nu sunt în stare să dea o Hotărâre de Guvern, să facă un schimb de terenuri cu Romsilva?! Și aici discutăm de toate guvernările care au trecut pe la conducerea țării. Au fost și de la PSD, acum sunt de la PNL. Acum nu mai pot da Ordonanța de Guvern pentru că este acest Guvern interimar. Să sperăm că se va debloca și această situație cât mai repede și vom avea parte și de această Hotărâre de Guvern pentru că Muntele Semenic este al nostru, al tuturor, nu este al unui partid politic”, a comentat situația Ionuț Popovici, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Finanțarea guvernamentală e singura variantă pentru ca acest proiect să devină realitate, iar schimbul de terenuri dintre Primăria Reșița și Romsilva e o condiție obligatorie. Popovici a explicat că cei trei parteneri județeni au făcut tot ce era necesar, acum continuarea proiectului depinzând exclusiv de Guvern. „Sunt convins că primarul Reșiței, Nelu Popa, pe care să știți că eu chiar îl apreciez, a rupt ușa pe la București pentru acest proiect, dar iată că nu s-a întâmplat nimic. Nu înțeleg, murim cu actele în mână, cu proiecte. Dacă am avea noi un buget care să ne permită să facem astfel de investiții, le-am face! Dar nici Reșita, nici Consiliul Județean și, categoric, nici Primăria Văliug nu pot să susțină astfel de proiecte de anvergură. Ar putea să pună în valoare nu numai zona montană. Ar putea sa pună în valoare Brebu Nou, comuna Văliug și, obligatoriu, Reșita, care ar putea fi o pantă de lansare către munte. Dar eu sunt un umil vicepreședinte de Consiliu Județean, dacă ar fi stat sub pixul meu, să știți că problemele acestea ar fi fost rezolvate de mult timp”, a adăugat Popovici. 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/