Încă un inculpat sub control judiciar pentru examentul trucat în Primăria Caransebeș!

Organele de cercetare penală au stabilit că subiectele de concurs au fost cunoscute dinainte de către unii candidați, asupra unuia dintre ei găsindu-se chiar o ciornă cu rezolvarea lor! Au fost divulgate de un membru al comisiei!

Temerile privind fraudarea concursului pentru obținerea a două posturi de conducere în instituții publice din subordinea Primăriei Caransebeș au fost confirmate de intervenția ofițerilor Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Caraș-Severin și a procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Investigațiile organelor de cercetare penală au continuat și după organizarea flagrantului și audierea celor vizați, astfel că, ieri, încă un inculpat a fost plasat sub control judiciar. Este vorba chiar de membrul comisiei despre care s-a stabilit că a divulgat subiecte candidaților. În momentul de față sunt cinci inculpați plasați sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Trei dintre ei, candidații Mihai Minea și Pavel Juca, și Manuela Nicoleta Dragomir, membru al comisiei de examinare, au contestat măsura preventivă dispusă de procuror. Judecătoria Caransebeș se va pronunța în cursul zilei de luni. 

gif card de energie dacus 1000x100

În cauză e deschis un dosar penal pentru fapte de corupție, acces la informații și abuz în serviciu. Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a fost audiat în calitate de martor. Acesta susține că nu are niciun fel de amestec în fraudarea concursului. Mai mult decât atât, a explicat că a luat măsuri excepționale pentru a asigura corectitudinea concursului imediat ce a aflat că e posibil să se fi pregătit trucarea lui. În cazul în care se va extinde urmărirea penală și asupra edilului-șef, dosarul va fi înaintat către DNA, aceasta fiind structura de parchet care poate investiga un primar de municipiu. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/