Voleibalistele de CSM Lugoj au câștigat fără mari probleme, la scorul de 3-0, cu U NTT Data Cluj. Gazdele au dominat clar meciul, iar ardelencele...
ASU Politehnica a câștigat și al doilea amical, la scorul de 5-0, cu AS Carani-Murani, locul 4 din Liga a IV-a. Meciul ar fi trebuit...
Luminița Verdeș, cea care a fost retrgradată din funcția de manager al Serviciului Piața Gugulanilor de către primarul Felix Borcean, dă replică afirmațiilor edilului care...
Pofta de dulce este poate cel mai greu de stăvilit atunci când sănătatea și cântarul ne recomandă să slăbim. Există însă anumite condimente care, adăugate...
O cursă aeriană a fost anulată, iar alte trei zboruri au suferit întârzieri, sâmbătă dimineața, de pe Aeroportul Internațional Timișoara, din cauza ninsorii și a...
Adrian Vasilescu, consilier de strategie al Băncii Naționale a României (BNR), a explicat sâmbătă care ar fi efectele dacă instituția ar arunca bani din rezerva...
În cursul anului 2018, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin au fost încadrate în muncă 4078 persoane. Dar numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în...
Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a inițiat, anul trecut, un proiect privind înființarea unei creșe în limba maghiară, la Lugoj, care să vină în sprijinul...
Primul liceu de aviație din România, cu profil de tehnică de aviație, încurajează elevii pasionați de acest domeniu să își depună dosarele de transfer pentru...
Anul 2019 vine cu proiecte pentru municipalitatea din Caransebeș. Deși fondurile pentru investiții nu sunt cu mult diferite faţă de anul trecut, primarul Felix Borcean...
După ani întregi în care Reșița a pierdut teren în fața altor localități din județ în privința investitorilor, în principal din cauza celor aflați la...
Informatica a cedat cu 2-1 în primul meci oficial din acest an, jucat acasă cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, după o partidă în care bănățenii...
Ambiție, dăruire și credință în Centrul de Tineret Moniom, locul unde proiectele au prins contur și au întregit o comunitate. De mai bine de 6...
Ninsorile abundente din ultimele zile au transformat Muntele Semenic într-o fortăreață de gheață și în același timp într-un veritabil cadru de poveste, perfect pentru iubitorii...
Ripensia Timișoara s-a impus cu 5-1 în amicalul jucat vineri cu echipa din Liga a V-a a Universității de Vest. A fost al doilea amical,...
Iarna rămâne fermă pe poziții în județul Caraș-Severin. Meteorologii au prelungit codul galben care ar fi trebuit să expire astăzi, după prânz. Totodată, pentru zonele...
Liberalii din Timiș se opun vehement revenirii lui Crin Antonescu în prim-planul partidului, în speță pentru lista de candidați la alegerile europarlamentare. Nicolae Robu consideră...
Turiștii vor lua cu asalt Muntele Semenic, unde se anunță un final de săptămână spectaculos. Peste 200 de iubitori ai sporturilor de iarnă sunt așteptați...
Prima regulă, în cadrul oricărei competiții, dar mai ales în cadrul celei de robotică se referă la eliminarea ideii de a subestima un adversar, încercarea...
Cea mai arzătoare problemă pe care o are Moldova Nouă, lipsa unui mare investitor după plecarea americanilor de la Delphi Packard, și-ar putea găsi rezolvare,...
România, prinsă în ofsaid de către Comisia Europeană. CE a decis să deschidă împotriva ţării noastre procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de a prezenta...
Zăpada, dacă e să dăm crezare reprezentanților firmei care s-a lipit la milioanele de euro trimise de Uniunea Europeană în Caraș-Severin, amână până cel mai...
Primarul Caransebeșului Felix Borcean spune că senatorul Marcel Vela a avut un interes în Primăria Caransebeș încă de la bun început, deși și-a dorit continuitate,...
Timișoara, viitoare Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, va avea un site cu date deschise, primul de acest fel al municipiului. Portalul va fi...
Cam miroase a Venezuela. Dacă mai aveți lei, nu vă sfiiți, acționați! 5 lei pe euro e deja foarte aproape… Punctul 1. Nu ai bani...
SCM Poli a câștigat și ultimul meci de verificare, la scorul de 29-27 pe terenul celor de la MRK Kikinda, formație de prima ligă sârbă....
Afirmația îi aparține liderului PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, care explică astfel de ce fuziunea celor două partide este doar la nivel de speculații, în niciun...
Cel mai recent înființat partid și-a lansat astăzi, la Reșița, organizația de tineret la nivel de Caraș-Severin, una care numără deja un număr neașteptat de...
Deși luna mai este destul de departe, strategiile privind listele electorale pentru alegerile europarlamentare sunt în toi, iar de acestea nu sunt departe nici filialele...
Societatea Negro 2000 SRL a început azi retragerea de la comercializare din reţeaua Carrefour a produsului „File de somon afumat 140g”, urmare a evidențierii prezenței...
Agenții economici care doresc să își instruiască angajații cu privire la protecția mediului și gestionarea deșeurilor au ocazia să o facă și anul acesta. Camera...
Elevi din Caransebeș, îndrumați de cadrele lor didactice, au marcat într-un fel original ziua de 24 Ianuarie, dată la care în 1859 a avut loc...