Obligatoriu din 2021: „Consum de energie aproape zero“ pentru clădirile noi!

România, prinsă în ofsaid de către Comisia Europeană. CE a decis să deschidă împotriva ţării noastre procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de a prezenta rapoarte privind atingerea nivelurilor optime ale cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor și a elementelor acestora.

O procedură asemănătoare a fost deschisă și împotriva Croației. În plus, Comisia Europeană a decis să trimită Cehia și Slovenia în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor, informează Mediafax.


În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să stabilească și să aplice cerințe minime de performanță energetică pentru toate clădirile, să asigure certificarea performanței energetice a clădirilor și să solicite inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de aer condiționat. De asemenea, directiva impune statelor membre să se asigure că, până în 2021, toate clădirile noi vor fi clădiri așa-numite „cu consum de energie aproape zero”.

Directiva impune, de asemenea, statelor membre să se asigure că în anumite clădiri vizitate frecvent de public sunt afișate certificate de performanță energetică. Această normă ar trebui să sensibilizeze publicul cu privire la importanța consumului eficient de energie și să ofere stimulente pentru renovări. Comisia a atras atenția autorităților naționale asupra transpunerii incorecte a acestei cerințe în 2015 și a trimis scrisori oficiale ambelor state membre în cursul anilor 2017 și 2018. Cu toate acestea, până în prezent, legislația statelor membre cu privire la acest aspect nu a fost adusă în conformitate cu directiva, precizează Mediafax.

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/