Două echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au intervenit de urgență, astăzi,...
Deși unele magazine alimentare din țară și-au redus programul ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, în orașul de la malul Dunării, momentan, nu a...
Tinerii asociației Nevo Parudimos din Reșița au făcut încă un gest de aplaudat în plină pandemie de coronavirus! Asociația condusă de Daniel Grebeldinger a reacționat...
Pentru a-i liniști pe locatarii scării blocului din Moldova Nouă unde a fost găsită tânăra de 28 de ani care a ignorat autoizolarea în locuința...
O femeie de 28 de ani, aflată în autoizolare în locuința sa din București, a sfidat orice lege sau ordonanță militară, orice regulă a bunului...
Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin a ținut să-i liniștească pe cei care sunt obligați să meargă în aceste zile la farmacie. Niciun farmacist nu...
Cărășenii se așteaptă la ce e mai rău după ce spitalele din Timișoara se declară sufocate și n-ar mai primi decât cazuri excepționale din alte...
Tradiționalele evenimente organizate cu ocazia Sărbătorilor Pascale atât în Moldova Nouă, cât și în comunitatea sârbă din Moldova Veche vor fi anulate ca măsură de...
Ținând cont de situația actuală a României, luând în calcul faptul că personalul medical din cadrul unităților spitalicești se luptă practic cu mâinile goale pentru...
Liderul Consiliului Județean Caraș-Severin și primarul municipiului Reșița s-au prezentat de urgență la Spitalul Județean din Reșița! Situația e alarmantă și se impun măsuri imediate!...
Medicii secțiilor de chirurgie și ATI ale Spitalului Județean de Urgență din Reșița au propus conducerii o serie de măsuri pentru evitarea închiderii spitalului din...
Luând în calcul măsurile impuse de autorități în vederea limitării răspândirii COVID-19, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, nu înțelege de ce este atât de...
Edilul-șef de la malul Dunării nu are nimic de obiectat împotriva Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, politicianul...
Ținând cont de situația actuală în care se află România, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, spune că va veni în sprijinul locuitorilor urbei pe...
Fostul premier Victor Ponta dezvăluie că Guvernul Orban știa din ianuarie că vine pandemia de coronavirus, dar că liberalii au fost interesați numai de alegerile...
Aflat în prima linie cu boala COVID-19, spitalul din Caransebeș începe să-și întărească forțele în privința cadrelor medicale. Astfel, în lupta care de-abia acum începe,...
După ce Spitalul de Boli Infecțioase a anunțat că nu mai primește pacienți din alte județe, o altă unitate medicală din Timișoara se aliază demersului...
O femeie din Moldova Nouă, căreia puțin îi pasă că ar putea băga în pământ zeci de concetățeni, a încălcat regulile impuse de starea de...
Unul dintre cei mai în vogă antreprenori din Clisura Dunării a hotărât să vină în sprijinul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă donând unității spitalicești 1.000 de...
Persoanele vârstnice cu posibilități materiale reduse, în special bătrânii de peste 65 de ani care nu au aparținători de pe raza orașului Moldova Nouă au...
Comitetul Executiv PSD, întrunit astăzi prin teleconferință, l-a desemnat pe Silviu Hurduzeu președinte interimar al filialei social-democrate din Caraș-Severin! La propunerea secretarului general al partidului,...
Ion Mocioalcă, secretarul general Pro România, îi cere prefectului de Caraș-Severin, Cristian Gâfu, să-și ia inima-n dinți și să apeleze la ministrul de Interne, Marcel...
Asemenea altor administrații publice locale din Caraș-Severin, Primăria Moldova Nouă va ajuta persoanele vârstnice de peste 65 de ani care nu au aparținători oferindu-le sprijin...
ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a scăzut astăzi la 2,60%, de la 2,62%,...
Peste 70% dintre IMM solicită suspendarea plății contribuțiilor sociale pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia, conform...
Guvernul va adopta joi o ordonanţă de urgenţă care va permite amânarea plăţii ratelor pe o perioadă de nouă luni, atât pentru persoanele fizice cât...
Primul deces din cauza coronavirusului înregistrat în Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara este cel al unei femei de 72 de ani, transportată...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a părut ridicol anunțând recomandări pentru populație printr-o ordonanță militară, în timp ce toată România cerea carantină totală, dar Victor...
Multe țări europene și nu numai au hotărât să-și închidă granițele pentru a nu risca sănătatea oamenilor, însă iresponsabilitatea față de cei dragi, rămași acasă,...
Ordonanța Militară a închis cabinetele dentare ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Ce fac însă cărășenii? Niciunul dintre spitalele județului nu are serviciu stomatologic...
Produsele de igienă donate de către oamenii cu suflet mare de pe raza orașului Moldova Nouă au ajuns la destinație. Pacienții cu posibilități materiale reduse...
Deși pe toate canalele media și pe rețelele de socializare circulă obligațiile care au fost instituite prin Ordonanța Militară nr. 2, au existat destule persoane...
Locuitorii municipiului sunt invitați să se implice din nou în îngrijirea spațiilor din jurul blocurilor, odată cu lansarea unei noi ediții a concursului „Reșița Curată. Curățăm și Menținem”, adresat...
Se deschid porțile târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”
Președintele AUR Reșița: „Nu am făcut nicio alianță în Consiliul Local. Votăm pentru oameni!”
Viperele cu Corn au Apărut pe Clisura Dunării❗Cum Ne Protejăm ? [Video]
82% dintre timișoreni se simt sănătoși. Vârstnicii încă preferă spitalele publice
Deputatul Andrei Plujar: Consiliile locale pot reveni asupra impozitelor majorate
„Dacă aș avea pârghia legală, aș interzice păcănelele în tot județul Timiș”, spune Alfred Simonis
Start preînscrieri la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara!
dm lansează „Entuziasm pentru viitor”, împreună pentru o schimbare în bine!
Reduceri la impozite pentru persoane cu handicap și proprietari de clădiri vechi, la Reșița
Fritz anunță noi tăieri de posturi în Primăria Timișoara și Poliția Locală: Este o provocare
Opt primari PNL din Timiș vor să își unească localitățile. Planul depinde de edilii PSD
Centrul Caransebeșului, fără săli de jocuri de noroc și magazine second-hand!
Un Martie special pentru femei: expertiză medical‑estetică și pachete 1+1, la Vestmed Reșița!
Șofer de ridesharing agresat de un client, pe o stradă din Reșița
Ioan Popa: „Cetățenii din Cuptoare și Secu nu rămân fără apă!”
Primarul Dominic Fritz vrea să mute jocurile de noroc de lângă școli în zone industriale
Cabinet stomatologic pentru copii și radiologie dentară, la spitalul din Moldova Nouă
„Spectacolul primăverii” la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu (PSD), consultat de G4Media. Documentul...