Proprietarii de terase din Timișoara nu vor mai fi amendați dacă amplasează igluuri pe domeniul public. Decizia a fost luată de consilierii locali care au...
Șantierul de pe Calea Bogdăneștilor va fi organizat în curând, anunță Primăria Timișoara, iar din martie vor continua lucrările pe bulevardele Sudului și Grigore Alexandrescu,...
Incendiul de la acoperișul grădiniței de pe strada Paciurea din Timișoara a fost provocat intenționat, au stabilit pompierii timișeni. Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, spune că...
Zeci de angajați din sectorul HoReCa au protestat, marți, la Timișoara, nemulțumiți de restricțiile impuse de autorități împotriva răspândirii coronavirusului. Oamenii spun că sunt în...
Dominic Fritz i-a convocat la primărie pe reprezentanții instituțiilor implicate în gestionarea situației refugiaților și a migranților, în contextul pandemiei. Timișoara, spune edilul local, nu...
Acordul de parteneriat pentru dezvoltarea în comun de proiecte de transport și mobilitate semnat la finalul anului trecut între municipiile Reșița și Timișoara, respectiv consiliile...
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să construiască de la zero o cantină pentru studenții și cadrele didactice din instituția de învățământ. În prezent, un...
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, anunță că luni încep reparațiile la partea electrică distrusă de incendiul de vineri noapte din Piața 700, iar în zilele următoare...
Șapte fluxuri de vaccinare sunt operaționale, de luni, în Timișoara, iar alte 6 în județ. În Timișoara, patru fluxuri sunt asigurate la centrul Isho, iar...
Planul pentru restartarea sectorului cultural în Timișoara, prezentat de Dominic Fritz, prevede schimbarea modului de finanțare a proiectelor culturale și pregătirea pentru 2023, când orașul...
Președintele PNL Timiș consideră „suspect de redus” numărul dozelor de vaccin anticoronavirus distribuite județului, însă nu crede că e vorba de o discriminare a zonei....
Noua administrație a Timișoarei vrea să ridice în oraș două parcări supraetajate, una pentru care există deja studiu de fezabilitate, iar pentru cea de-a doua...
Un fum gros se ridică în fiecare zi într-un cartier timișorean de case, din cauză că în zonă sunt incendiate gunoaie, chiar pe un teren...
Hala de flori din Piața 700 a ars vineri-noapte spre sâmbătă, din cauza unui scurtcircuit, iar cei de la ISU spun că acolo nu s-au...
Dominic Fritz a lansat un apel deschis către timișorenii care vor să ia parte la activitatea învățământului din oraș, devenind reprezentanții primarului în consiliile de...
Primarul Timișoarei a declarat, în contextul veniturilor bugetarilor, că mulți dintre cei interesați de postul de city-manager și-au retras candidaturile în momentul în care au...
Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la piața de flori din Piața 700. Nu s-au înregistrat victime. 30 de...
S-a încheiat la Azuga a două ediție a Campionatului Național de Volei pe Zăpadă. Reprezentanții CSU Reșița au fost victorioși atât la masculin, cât și...
Consilierul județean USR PLUS de Timiș, Călin Badiu, a fost validat de conducerea centrală a Uniunii pentru postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. ...
Aproximativ 30 de studenți au protestat, vineri dimineață, în fața Prefecturii Timiș, nemulțumiți de faptul că guvernanții au decis să le limiteze gratuitățile CFR. „Vă...
Drumarii au acționat cu 130 de utilaje pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării, joi noapte și vineri dimineață, iar în Timișoara s-au răspândit...
Angajații Direcției Tehnice din Primăria Timișoara au fost trimiși pe teren ca să vadă câte gropi sunt pe străzi și unde anume. Au fost inventariate...
Directorul de distribuție și cel de producție din cadrul companiei de termoficare Colterm vor fi puși pe liber, a anunțat directorul Bogdan Nanu. În total,...
Trei mașini au fost implicate într-un accident pe Calea Aradului, în Timișoara, joi dimineață. Polițiștii spun că e foarte probabil ca șoferul care a produs...
Lucian Vărșăndan se întoarce de joi oficial la conducerea Teatrului German din Timișoara, după ce a semnat contractul de management cu primarul Dominic Fritz. „A...
Primăria Timișoara vrea să încheie un parteneriat cu o fundație în baza căruia vor fi instalate în 16 locuri din oraș stații care să monitorizeze...
Ministrul Dezvoltării a semnat contractele de finanțare pentru construcția a două obiective, în Timiș, dedicate sistemului educațional și socio-cultural. Banii vor veni prin Programul Operațional...
Dominic Fritz a anunțat că modul în care va fi modernizat centrul Timișoarei va fi stabilit în urma unui concurs de arhitectură. Lucrările propriu-zise ar...
Echipele de muncitori s-au concentrat de la revenirea pe șantierul centurii de sud la structurile podurilor și podețelor, condițiile meteo nefiind favorabile pentru alte tipuri...
Cele patru hectare de teren despre care Dominic Fritz vorbea în precampania electorală că ar fi potrivite pentru ridicarea unui nou spital municipal în Timișoara...
Primarul Timișoarei susține că administrația locală nu poate începe transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc din cauză că Executivul a alocat prin hotărâre doar pădurea, nu...
Doar aproximativ 20 de mii dintre cei 70 de mii de timișoreni care circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun din oraș și-au activat...