Lucian Vărșăndan, oficial din nou la conducerea Teatrului German de Stat Timișoara. A semnat contractul cu primăria

accident teatrul german timisoaraa
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Lucian Vărșăndan se întoarce de joi oficial la conducerea Teatrului German din Timișoara, după ce a semnat contractul de management cu primarul Dominic Fritz. 

„A luptat trei ani în justiție împotriva unei nedreptăți comise de fosta administrație. Lucian Vărșăndan lucrează la Teatrul German din 1999 și a devenit director al acestei instituții de cultură în 2007, la doar 31 de ani. A condus teatrul timp de 10 ani, după care brusc și fără niciun temei legal nu a mai fost considerat competent pentru poziția managerială pe care a ocupat-o în mod meritoriu. Profesionalismul lui a fost recunoscut public în 2018, după ce a fost eliminat din concurs, prin decernarea premiului pentru teatru al Radio România Cultural. Colegii săi l-au dorit înapoi, timișorenii l-au dorit înapoi, iar, în final, instanța a decis că trebuie să continue procedura de evaluare ca să se întoarcă în funcție.”, a spus Dominic Fritz, după ce a semnat contractul de management al lui Vărșăndan care este pe o perioadă de 5 ani.

Recent, primăria a reluat evaluarea proiectului de management înaintat de Lucian Vărșăndan, după trei ani în care acesta a deschis mai multe acțiuni în instanță, ca să își facă dreptate. Proiectul său a fost notat cu 9,52.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Ultimii trei ani au însemnat patru litigii cu autoritatea publică locală, au însemnat lupta pentru recunoașterea unei performanțe și a unui drept și au însemnat convingerea mea că atunci când există o lege care dă dreptul unei persoane să participe la o procedură sau să ocupe o funcție, nimeni, absolut nimeni, nici măcar primarul unui oraș nu are căderea să înlăture în mod arbitrar posibilitatea de a se ajunge la exercitarea acelui drept.”, declara Lucian Vărșăndan la acea dată.

În 2017, primarul Nicolae Robu a decis întreruperea procedurii de analiză a proiectului de management al lui Lucian Vărşăndan, pe motiv că acesta nu ar avea dreptul să mai depună un proiect pentru un nou mandat de 5 ani. Cei de la Resurse umane din primărie au invocat faptul că nu ar avea studii de licenţă corespunzătoare domeniului de activitate al teatrului. Din noiembrie 2017 până în septembrie 2020, la conducerea teatrului a fost delegat inginerul mecanic Ioan Boldureanu. În toamna anului trecut, Nicolae Robu a dispus ca actrița Ioana Iacob să preia sub formă de interimat conducerea teatrului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/