Autoritățile locale s-au săturat să primească amenzi din partea Gărzii de Mediu pentru depozitarea ilegală a gunoaielor, dar și să vadă că patrimoniul public este...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei ședințe ordinare pentru data de 8 decembrie 2014, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...
Frigul, mai ales pe timp de noapte, trimite oamenii străzii la Centrul de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost din Caransebeș, singurul de acest gen din...
Aleșii județeni s-au întâlnit astăzi în ședință ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre importante pentru soarta județului. Caraș-Severin a avut parte de...
Discuțiile legate de construirea unei linii de cale ferată pe malul Dunării prind contur. Proiectul se apropie deja de finalizare, iar în acest sens reprezentanții...
În toate bisericile din Caraș-Severin s-au adunat bani pentru a trimite fondurile familiilor persecutate pe motiv religios în Siria și Orientul Mijlociu. Deși copiii din...
Deputatul PDL a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a adus în prim-plan problemele cu care se confruntă foștii angajați de la...
20 de elevi au fost invitați în Atelierul Creației la librăria Diverta să îl impresioneze pe Moș Nicolae cu lucrările lor. Timp de mai bine...
În premieră pentru municipiul vecin, administrația locală a inaugurat astăzi primul Târg de Crăciun. La fel ca și în anii precedenți, oficialii municipiului au tăiat...
Deși acțiunea a fost anunțată pentru ora 17.15, cu mult înainte de termen sute de copii alături de părinți și bunici au luat cu asalt...
Polițiștii locali din Caransebeș au făcut astăzi o razie în Piața Gugulanilor, ocazie cu care au depistat mai multe persoane de etnie romă care comercializau...
Angajările în masă, dar și investițiile încep să se resimtă asupra populației. Pe lângă fondurile semnificative care se revarsă în bugetul local, și traiul de...
De sărbătorile de iarnă, care se apropie cu pași repezi, librăria amplasată în incinta complexului comercial din centrul orașului vine cu prețuri de nerefuzat la...
Una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ, ridicată la rang de Colegiu Naţional, a sărbătorit astăzi un veac de activitate pedagogică. În deschiderea festivității, oficialitățile...
Toate forțele administrației publice locale s-au mobilizat astăzi în cartierul Muncitoresc să asiste la evacuarea celor care locuiau până acum într-un focar de infecție, fără...
Fundația pe care o patronează familia lui Chebuțiu, în patrimoniul căreia a ajuns unicul muzeu de locomotive din țară, a refuzat iluminatul ornamental de sărbători...
Deși societatea reșițeană a început să primească o serie de comenzi atât pentru export, cât și pentru Hidroelectrica, aproape 1.000 de salariați sunt în continuare...
PES activists România a fost reprezentată la prima sesiune a Academiei Partidului Socialiștilor Europeni de la Viena. Fiecare țară europeană a participat cu doi membri....
Autoritățile din sudul județului sunt în alertă din cauza codului galben pe care l-au instituit autoritățile. Deși nu sunt probleme din cauza zăpezii, vântul a...
Descinderile procurorilor anticorupție au intensificat controalele și din partea oficialilor care supraveghează derularea modului în care se derulează activitatea în învățământ. Deși la Inspectoratul Școlar...
Municipalitatea din Caransebeș se pregătește de cea mai importantă aniversare din istoria Colegiului Național „Traian Doda”. Atât elevii, cât și profesorii, dar și fostele cadre...
După clipurile ,,Happy”, care au adunat sute de mii de vizualizări pe Youtube, regizorul Sabin Dorohoi oferă o mostră a muncii sale la viitorul film,...
Cei mai mulți dintre locuitorii care au depus solicitări la Primăria Reșița au cerut ajutor din bugetul local pentru încălzirea cu gaze naturale. Alți aproape...
Minivacanța de 1 Decembrie s-a soldat cu sute de amenzi, după ce rutieriștii au depistat șoferi indisciplinați în trafic. Sfidarea normelor de circulație se lasă...
Colegiul Național „Mircea Eliade” este adus tot mai mult în atenția publicului, însă din cauza scandalului iscat în urma descinderilor ofițerilor anticorupție. Fostul director a...
În această iarnă, în depozitul Serviciului Public – Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire, se află tone...
Departe de casă și totuși cu gândul acasă. Se spune că acasă este locul unde te simți cel mai împlinit alături de cei dragi. Emilia...
Peste 1.000 de reșițeni s-au adunat astăzi în centrul orașului să marcheze împreună 1 Decembrie. Familii întregi au venit să admire frumoasa paradă a militarilor...
Nici bine nu s-au încheiat alegerile prezidențiale că în anumite localități din județ vor fi organizate din nou alegeri. Mai exact, în momentul de față,...
De Ziua Națională a României, și iarna începe să își ceară drepturile, astfel că drumarii lansează atenționări pentru șoferii care sunt obligați să circule în...