Aniversare istorică la Colegiul Național „Traian Doda”!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Municipalitatea din Caransebeș se pregătește de cea mai importantă aniversare din istoria Colegiului Național „Traian Doda”.

Atât elevii, cât și profesorii, dar și fostele cadre didactice care au ieșit la pensie sau personalitățile care au absolvit liceul înființat de austro-ungari vor lua parte la manifestările dedicate centenarului unității școlare.

La 18 februarie 1882 generalul Traian Doda împreună cu Filaret Musta și alți cărturari au înaintat pentru prima dată Ministerului Instrucţiunii Publice un memoriu riguros argumentat. Din punctul de vedere al „statului naţional unitar maghiar”, deschiderea unui şcoli maghiare în inima Banat-Severinului, cu peste 90 la sută populaţie românească, avea o semnificaţie precisă.

Abia în septembrie 1913 începe zidirea clădirii liceului pusă sub acoperiş în decembrie 1913, iar un an mai târziu liceul este dotat cu mobilier şi material didactic. Pe data de 4 octombrie elevii şi dascălii au pus piciorul pentru prima dată în instituția de învățământ.

promovare banner maxagro

traian doda renovat

De atunci a trecut o istorie peste clădirea monument istoric care în 2009 primește titlul de Şcoală Europeană, iar în acest an liceul devine Colegiul Național „Traian Doda”.

După ample lucrări de reabilitare a clădirii, conducerea liceului a pregătit ample manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea unității de învățământ. În prima zi, joi, 4 decembrie, vor avea loc de dimineață mai multe acțiuni în sala de sport a liceului care vor pune în valoare atât istoria școlii, cât și personalitățile marcante ce au învățat și s-au format ca oameni în această instituție. A doua zi, vineri, de la ora 10.00, se va desfășura un program artistic la Casa de Cultură George Suru.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/