Românii din SUA, cu sufletul în România de Ziua Națională!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Departe de casă și totuși cu gândul acasă. Se spune că acasă este locul unde te simți cel mai împlinit alături de cei dragi. Emilia Carroll și-a găsit fericirea în SUA, însă părinții și frații sunt în România, la Caransebeș.

Este cea mai fericită pentru că alături de soțul său Mark are două fetițe, o viață de peste 12 ani în Knoxville, un oraș în dezvoltare în partea de est a statului Tennessee de la poalele munților Smoky Mountains. ,,Călăuziți de ambiții, idealuri, dragoste, speranțe … ne-am regăsit în această lume prin identitatea națională. America este pentru noi toți o țară adoptivă, integrarea este relativă, în funcție de ce am lăsat acasă sau la ce a trebuit să renunțăm”, povestește Emilia pentru www.expressdebanat.ro.

În orașul american se înfiripă tradiția românească, pentru că grupurile de români care și-au dezvoltat afacerile acolo le transmit copiilor tradiția, obiceiul și cultura românească. Nu au uitat de unde au plecat, mai ales că păstrează legătura cu rudele din țară.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

,,Este un efort pe care noi, părinții, ni l-am promis nouă înșine în speranța că putem să perpetuăm esența tare românească pe aceste ținuturi. În acest sens, suntem privilegiați de a avea o sală de gimnastică românească, un magazin românesc și mulți români pregătiți în diverse domenii pe care ne putem baza în caz de nevoie. De sărbători, ca poate mulți alți români de peste hotare, ne întâlnim și ne organizăm petrecerile, de la care nu lipsesc mâncărurile tradiționale, umorul, farsele și dansurile populare. Și de Ziua Națională ciocnim o cupă de șampanie în sănătatea tuturor și mai ales a celor de acasă”, spune Emilia Caroll.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/