În semn de recunoștință pentru efortul depus în perioada pandemiei, dar și pentru formarea de cadre medicale de înaltă calificare, președintele Klaus Iohannis a acordat...
Cel mai ambițios proiect din domeniul energiei, așa cum l-a numit președintele Klaus Iohannis, a fost finalizat. Cel puțin, s-a finalizat partea de obligații ce...
Fără a avea curajul să o spună direct, Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută, reînchiderea României. Practic, a recunoscut în fața tuturor propria incompetență, precum...
Parlamentarul PRO România îl face praf pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile acestuia pe tema pandemiei de coronavirus și a celor care se fac vinovați...
Vom avea alegeri parlamentare în data de 6 decembrie. Nicio săptămână mai târziu, cu atât mai puțin în martie. Poa’ să ningă, poa’ să plouă,...
În negocierile purtate în cadrul Consiliului European, Klaus Iohannis, președintele României, a obținut 79,9 miliarde de euro. Acești bani urmează să fie investiți în următorii...
Șeful statului a decorat astăzi, la Timișoara, Continental Automotive România, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la inaugurarea activității companiei în orașul de...
Luna septembrie ar putea începe cu o veste bună pentru patronii de restaurante. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că oamenii nu vor mai fi nevoiți...
Marilen Pirtea sare în apărarea președintelui Iohannis după ce a fost numit „tâmpit” și „idiot” de către un fost ministru al Educației. Rectorul Universității de...
Liderii europeni au negociat timp de patru zile la Bruxelles un plan financiar menit să relanseze economia comunitară, grav afectată de pandemia de COVID-19. Discuțiile...
Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat astăzi președintele Klaus Iohannis, deoarece „situația epidemiologică nu este bună”. Totuși, nu...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu puțin timp, că data de 14 mai va fi ultima zi de stare de urgență. Începând din...
Am postat cu ceva zile mai devreme, următorul text: „Domnule Președinte, mi se pare rezonabil. Nu dăm Ardealul ungurilor. Dăm românii sparanghelului.” În urma comentariilor...
Pro România nu are niciun amestec în chestiunea autonomiei ținutului secuiesc, dar secretarul general al partidului, deputatul Ion Mocioalcă, a ținut să dezamorseze definitiv o...
Președintele Klaus Iohannis a declarat că studenții și elevii nu se vor mai întoarce la clase, dar anul școlar va fi încheiat. Decizia a fost...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp că se modifică perioadele din zi când persoanele de peste 65 de ani au voie...
Este ministrul cel mai mediatizat din guvernul liberal condus de Ludovic Orban. Criticat de unii, adulat de alții, luat la mișto de revistele de satiră...
Au mai rămas 22 de zile până la ridicarea restricțiilor de circulație a persoanelor, impuse de ordonanțele militare. Data de 15 mai anunțată de președintele...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi în ce condiții și când vor fi implementate eventuale măsuri de relaxare. Autoritățile se gândesc la un plan care...
Cel puțin așa arată rezultatele sondajului Quest Research, desfășurat telefonic și online, între 13 și 15 aprilie, pe un eșantion de 1.250 de respondenți. Reprezentativitatea...
USR cere ca ministrul de Interne, Marcel Vela, să își dea demisia în contextul discursului susținut de președintele Klaus Ioahnnis, după ce șeful statului a...
Klaus Iohannis a făcut declarații pe seama acordului semnat între Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română, document care prevede că românii vor primi lumină...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că recomandările care sunt acum în vigoare se vor transforma în obligații începând de mâine. Un nou ordin militar va...
După ce peste 750 de părinți și cadre didactice din județul Timiș au semnat o petiție online prin care au cerut ca Aura Danielescu să...
Deputatul PSD de Caraș-Severin, Luminița Jivan, acuză PNL că se joacă efectiv cu soarta românilor, într-un moment în care coronavirusul amenință să paralizeze țara! Jivan...
Alfred Simonis, liderul deputaților PSD și al social-democraților din Timiș, șterge pe jos cu președintele Iohannis, cu Cîțu și Orban, care efectiv își bat joc...
Parlamentarul cărășean, jurist de meserie, explică de ce nominalizarea ca premier a lui Ludovic Orban pentru a forma al doilea guvern liberal a fost perfect...
Deputaţii de Timiş Matei Suciu şi Marian Cucşa au luat atitudine împotriva preşedintelui României. „Iohannis nu-i preşedintele meu nici al tău”, spune Matei Suciu. Cucşa...
Președintele interimar PSD Timiș spune că nu există motiv pentru declanșarea anticipatelor, cu excepția situației în care liberalii ar fi conștienți că sunt incapabili să...
În 20 decembrie, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism . Din acest an, ziua va căpăta o și mai mare conotație simbolică, după ce...
Liderul liberalilor cărășeni a găsit explicații pentru scorul sub media pe țară obținut de Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale în Caraș-Severin, un scor cu 25...
Deputatul Adrian Pau acuză că Ludovic Orban întârzie modificarea Constituției. Printre temele propuse dezbaterii în acest sens se numără eliminarea imunității președintelui și reducerea la...