Dacă președintele Iohannis are mintea scurtă, deputatul Spânu îi aduce aminte: Vasile, Boc, Ungureanu, Tăriceanu!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Parlamentarul PRO România îl face praf pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile acestuia pe tema pandemiei de coronavirus și a celor care se fac vinovați de dezastrul din sistemul medical românesc.

Ion Spânu n-a lăsat netaxate ieșirile publice ale președintelui României, care pare mai preocupat de campania electorală pentru alegerile generale decât de soluțiile pe care Guvernul ar trebui să le ia pentru gestionarea pandemiei și evitarea colapsului economic. „Am rămas profund surprins în mod neplăcut de ceea ce am auzit din gura președintelui Iohannis. În condițiile în care au fost vreo 8.000 de infectări și 120 de morți într-o singură zi, președintele ne-a spus că o să fie bine, că nu o să fie rău, că în primăvara anului viitor, probabil, o să avem un vaccin, că vor veni 10 milioane de vaccinuri. Dacă vin și vaccinurile cum au venit cele 83 de miliarde de euro, cred că avem o problemă!”, a comentat parlamentarul PRO România.

Președintele Iohannis nu ratează nicio ocazie de a pune toate problemele României în sarcina social-democraților, în general, a partidelor de stânga. Și acest lucru e criticat dur de deputatul cărășean: „Vreau să-i reamintesc președintelui, dacă are mintea scurtă, de Convenția Democrată, de premierul Radu Vasile, de Alianța DA, de premierul Boc, de premierul Ungureanu, de premierul Tăriceanu sau Cioloș. Toți au fost premieri ai unui guvern de dreapta. Ca atare, să arunci toate nerealizările sistemului sanitar în spatele unei formațiuni de stânga este incorect”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Nici trimiterile președintelui la alegerile din SUA nu au rămas neobservate de Spânu. „Ne-a povestit despre alianța geostrategică a României cu Statele Unite, de alegerile din Statele Unite. Nu am înțeles, ce are asta cu situația foarte gravă în care se află țara noastră?!”, se întreabă Ion Spânu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/