Restaurantele se pot deschide în interior din 1 septembrie, dar în anumite condiții! „Era și cazul”

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Luna septembrie ar putea începe cu o veste bună pentru patronii de restaurante. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că oamenii nu vor mai fi nevoiți să mănânce pe terase din 1 septembrie, dar doar dacă sunt întrunite mai multe condiții.

Președintele a spus că restaurantele ar putea fi deschise, dar trebuie păstrată distanța socială. Asta ar putea însemna chiar înjumătățirea numărului de mese puse la dispoziție. De asemenea, persoanele sunt obligate să poarte mască atunci când intră în încăpere.

„Vremea se răcește, terasele se vor putea folosi încă o vreme, dar consider că după 1 septembrie, în anumite condiții, restaurantele se pot deschide în interior. Nu vor putea fi folosite toate mesele, ținând cont de reguli sanitare specifice și de condițiile specifice din localitatea respectivă. Specialiștii vor stabili, probabil mâine, un prag care descrie riscul de infectare, iar acolo unde acest prag va fi depășit, în plan local, prin decizia comisiei județene se va restricționa deschiderea restaurantelor în interior. În esență, se vor putea folosi, dar numai acolo unde este sigur. Toate aceste detalii vor fi făcute cunoscute publicului larg. Sunt chestiuni tehnice care vor fi stabilite de specialiști”, a spus Klaus Iohannis.

Reprezentanții din domeniul HoReCa au solicitat în repetate rânduri deschiderea restaurantelor, mai ales cei care nu au putut pune la dispoziția clienților terase. Presiunea este însă din ce în ce mai mare pentru că nu ne vom putea bucura de soare tot anul. De exemplu, în Băile Herculane, diminețile sunt deja friguroase.

„În legătură cu redeschiderea restaurantelor pot să spun că era și cazul. Se va produce schimbarea vremii și atunci, chiar dacă terasa este acoperită, nu îi poți lăsa pe oameni să stea în frig. Eu sunt localizată în stațiunea Băile Herculane. Dimineața am 10, 12, 15 grade Celsius. O familie cu copii nu poate să stea în frig să mănânce. Eu zic că această inițiativă este foarte bună. Noi avem două restaurante în hotel și se poate merge în paralel cu ambele. De aceea am putea respecta fără doar și poate măsura distanțării. Investim, dar cred că trebuie să ne adaptăm acestor condiții și să mergem înainte. Este o măsură pe care toți din domeniul HoReCa o așteptau de mult timp. Faptul că eu administrez un hotel de patru stele, cu un SPA impresionant și nu am putut să ofer acest serviciu clienților mei, m-a afectat. În condițiile în care cu toții știm, din ceea ce ni s-a comunicat în mod public și oficial, că virusul este distrus de apă și săpun. Puteam să ofer oaspeților cel puțin accesul la bazinele de înot, cu respectarea măsurii distanțării. Sper să relaxeze măsurile și în ceea ce privește partea aceasta de SPA. Noi avem un anumit segment de clientelă și oaspeții vor să aibă confort în cadrul locației. Noi ne obligăm să ne ținem standardul de patru stele”, a explicat, pentru www.expressdebanat.ro, Cătălina Iovan, directorul de marketing al complexului Grand Hotel Minerva din Băile Herculane.

Iohannis a spus că și zona culturală ar trebui să își înceapă activitatea în prima zi de toamnă. „Teatrele și cinematografele, sălile de spectacole se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții de siguranță, cu locuri între spectatori, lumea trebuie să poarte mască. Condiții care vor fi stabilite de specialiști. Unde condițiile permit, cred că trebuie să se reia actul de cultură”, a mai spus președintele.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/