Cine-i toxic și ilegitim și noi nu știm?

Vom avea alegeri parlamentare în data de 6 decembrie. Nicio săptămână mai târziu, cu atât mai puțin în martie. Poa’ să ningă, poa’ să plouă, îmbrăcăm canadiana nouă, punem masca la nas și ne ducem la urne, să ne alegem deputații și senatorii.

De data aceasta nu mai ține figura cu pandemia ca la alegerile locale. Pot fi și 7.000 de infectați pe zi, stare de urgență, zăpada până la brâu, cod roșu, că ele tot se țin. Și știți de ce? Pentru că așa a zis președintele. „Actuala majoritate PSD-istă e una ilegitimă care nu mai reflectă de mult timp voinţa reală a românilor. Ce a făcut această majoritate toxică din luna martie? A pus umărul la rezolvarea crizei sanitare, aşa cum ar fi fost firesc? Nu, dimpotrivă, a întârziat şi blocat măsuri pentru gestionarea pandemiei şi a promovat legi populiste”, este convins Klaus Iohannis. Altfel spus, pe președintele nu-l interesează atât pandemia, cât PSD. Tare!

Ptiu pe el, să nu-l deochi, cât de bine le zice, de parcă noi toți, în afară de liberalii lui, bineînțeles, am fi niște neisprăviți. Niște proști de la coada vacii. Niște țărănoi și ignoranți care nici după 30 de ani nu pricepem pe ce lume trăim. Că ei ne dau și una, și alta, iar noi tot nerecunoscători rămânem. Păi cum să vii tu ditamai președintele, neamț de la Sibiu, de la ăștia chiar am pretenții, să spui că actuala majoritate PSD-istă e una toxică și ilegitimă? O fi toxică, dar și ilegitimă? Ce știe președintele și nu știm noi? Au fost invalidate alegerile de acum patru ani și pesediștii nu se dau la o parte? Să ne spună și nou la conferințele lui de presă, să nu murim proști.

Să fim serioși, afirmațiile de acest gen sunt infantile. Nimeni nu cred că le ia în seamă. Nici măcar ai lui. A, vrea domnul președinte să aibă guvernul lui, parlamentul lui, televiziunea lui, opinia lui? Nicio o problemă, dar de aici și până la enormitățile gen „majoritate PSD-istă ilegitimă și toxică” e cale lungă. Și periculoasă în același timp.

Iohannis să-și vadă de ciorba lui, să nu mai prostească lumea cu afirmații de genul: „Trebuie să fim oneşti faţă de cetăţeni şi să spunem lucrurilor pe nume – actuala situaţie epidemiologică e îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârşit nici în ianuarie, februarie sau martie, aşa cum fals susţin cei din majoritatea toxică din Parlament”. Păi, Mein Herr, cine v-a oprit până acum să ne spuneți că pandemia asta se termină la anu’ și la mulți ani? Cine? Că aveți guvernul vostru, prefecții voștri, directorii voștri. Totul e al vostru. Și atunci, ce tot o dați cu onestitatea? Parcă ați fi sfinții din calendar.

A, nu ai parlamentul tău? Să dea Dumnezeu să-l ai începând din ianuarie și să te văd atunci pe cine o să-ți mai verși năduful!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/