Președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, un apropiat al premierului Victor Ponta, este de părere că în aceste momente, în care DNA a început urmărirea penală...
Marius Cocioran şi-a câştigat deja locul pe tabloul atleţilor care vor alerga la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. A făcut-o şi la Londra,...
Vicepreședintele PSD, deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, susține menținerea președintelui executiv al acestei formațiuni politice, Liviu Dragnea, pe această funcție, cel puțin până la...
Interceptările care au ajuns în presă ridică semne de întrebare asupra modului în care s-a făcut campanie electorală în Caraș-Severin. În prezent, se vehiculează faptul...
Vestea că 300 de angajați de la Uzina Constructoare de Mașini vor pleca acasă a generat o serie de discuții atât pe plan local, cât...
Ion Mocioalcă a fost transportat de urgenţă la spitalul din Reşiţa după un accident rutier petrecut pe Pasajul Intim din municipiu. Din primele informaţii culese...
Președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a inițiat schimbarea legii, astfel încât pe teritoriul țării să se poată derula mai multe activități ale mai...
Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat astăzi la Reșița lansarea unui proiect pilot, foarte valoros, de altfel, prin care se poate îmbunătăți asistența medicală a pacienților...
Preşcolarii din Băile Herculane au trăit sub ameninţarea că vor fi daţi afară din grădiniţă, iar administraţia locală că va fi executată silit din cauza...
După ani buni în care s-a chinuit să scape de paragina lăsată în urmă de milionarul de carton, mai nou, inculpat pentru fapte de corupţie,...
La malul Dunării, încă de la finele anului trecut, investiția Delphi, firmă la care lucrează în jur de 1.500 de angajați în prezent, a devenit...
În timp ce liberalii vorbesc tot mai des de preluarea puterii, vicepreședintele PSD Ion Mocioalcă este de părere că acest lucru este imposibil. Asta, chiar...
Revigorarea IMR-ului ar putea fi un răspuns, însă numai în cazul în care atenția celor de la centru s-ar îndrepta spre investiții serioase în domeniul...
Primarii corupți vor părăsi PSD în acest an! Social-democrații sunt deciși să schimbe statutul partidului și să facă curat în rândurile celui mai important partid...
Județul este reprezentat la nivel central de 9 parlamentari, dar asta nu mai e nicio noutate. Surprinși ar mai putea fi, însă, doar oamenii din...
Deși înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale liderii PSD și PP-DD anunțaseră că bat palma pentru o strânsă colaborare atât pe plan local, cât...
Victor Ponta și-a recunoscut înfrângerea! Deși sondajele de opinie l-au dat învingător, rezultatul votului a răsturnat spectaculos estimările în favoarea candidatului ACL, Klaus Iohannis. În...
Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PSD şi PP-DD, Ion Mocioalcă şi Valentin Blănariu, au bătut palma pentru susţinerea lui Victor Ponta în turul doi al prezidenţialelor....
Edilul-șef al orașului a purtat discuții cu vicepremierul Liviu Dragnea, căruia i-a prezentat o listă de investiții de care Reșița are nevoie în anii următori....
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost prezent astăzi la Reșița, unde a purtat discuții cu primarul despre viitorul orașului, dar s-a întâlnit și cu alți membri...
Anunțul de reconstrucție a Uniunii Social Liberale în Caraș-Severin a fost făcut astăzi de președintele filialei județene a PSD. La conferința de presă, alături...
Membrii Biroului Parlamentar al deputatului PSD au găsit în această dimineață sediul de pe Strada George Enescu bombardat cu ouă. Aceștia se declară întristați de...
Potrivit sondajelor făcute la ieșirea din secțiile de votare, candidatul PSD Victor Ponta se plasează pe locul I cu 40 la sută din preferințele alegătorilor,...
Conferinţa de presă organizată joi, la sediul PSD Caraş-Severin, cu ocazia vizitei în judeţ a ministrului Bugetului, Darius Vâlcov, s-a încheiat cu o concluzie tristă,...
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a apelat la Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru ca mai multe oraşe să nu rămână...
Ministrul delegat pentru Apă, Păduri și Piscicultură a vizitat județul Caraș-Severin pentru a inspecta la fața locului obiectivele care trebuie refăcute după inundații sau construite...
Președintele organizației județene a prezentat astăzi prima declarație oficială după ce mai mulți primari au ales să profite de Ordonanța migrației și să schimbe partidul....
Replicile sarcastice schimbate între liderii politici din Caraș-Severin continuă pe tema directorilor de școli. Președintele PSD, Ion Mocioalcă, i-a acuzat pe liberali de „fariseism”, însă...
Campusul școlar de care ar fi trebuit să beneficieze elevii din toată Valea Almăjului încă din 2009 este readus în atenția publică. Asta, pentru că...
Dacă la ultima ședință de Consiliu Județean liderul de la Palatul Administrativ a făcut sesizări cu privire la faptul că șefii unităților de învățământ se...
Parlamentarul a profitat de prezența președintelui comisiei pentru învățământ din Senat la Reșița și a adus în discuție o problemă legată de alocările bugetare ale...
Fostul ministru al educației a fost prezent astăzi la Reșița să participe la o întâlnire cu profesorii cărășeni. Circa 120 de dascăli s-au adunat la...