Cât ne costă parlamentarii de Caraș-Severin?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Județul este reprezentat la nivel central de 9 parlamentari, dar asta nu mai e nicio noutate. Surprinși ar mai putea fi, însă, doar oamenii din colegiile în care oamenii politici au candidat. Asta, pentru că îi văd atât de rar, încât până în 2016 s-ar putea să nu îi mai recunoască.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei, preluare de ziarul Adevărul, cheltuielile cu deputaţii doar în primele şase luni de mandat au fost de circa 48.000.000 de lei.

În aceeași perioadă, cazarea deputaţilor a costat în jur de 9.000.000 de lei, transportul, care reprezintă 2 la sută din indemnizaţia lunară, a necesitat aproape 3.000.000 de lei, iar abonamentele pentru mobile, în jur de 124.000 lei. O sumă importantă din bugetul alocat Camerei a fost direcţionată pentru întreţinerea birourilor parlamentare din circumscripţiile electorale şi salariile angajaţilor.

Suma forfetară pe care o primeşte un deputat este echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului. În cazul deputaţilor, aceasta s-a ridicat la 20.500.000 lei. Salariul unui deputat a variat între 4.741 lei şi 6.188. Mai mult decât atât, începând din anul 2013, salariile au mai crescut puțin, deși parlamentarii au promis că nu își vor majora salariile.

Ne reprezintă în liniște!

1000x100 (4)

În ce privește județul Caraș-Severin, cetățenii au o reprezentare puternică în Camera Deputaților și Senat, dar care se simte doar la nivel de număr. În cazul în care nu le mai cunoașteți numele, Express de Banat vi le reamintește la început de 2015. Locuitorii din zona Oravița și Anina sunt reprezentați de Aurel Duruț (PSD) în Senat și de Valentin Rusu (PNL) în Camera Deputaților. Cei din Moldova Nouă și Băile Herculane sunt reprezentați de deputatul Ion Tabugan și senatorul Ion Simeon Puric, ambii membri la vârf ai filialei județene a UNPR.

În ce privește Colegiul Oțelu Roșu, locuitorii sunt reprezentați la centru de deputații: Valeria Schelean (noul PNL) și Ion Mocioalcă (PSD). Cei doi, și în calitate de președinți de partid, au fost destul de activi în comparație cu colegii lor atât în județ, cât și la centru.

Zona Caransebeș îl are ca reprezentant de seamă pe deputatul Laurențiu Tocuț (PLR), iar municipiul Reșița pe deputatul Ioan Benga (PSD), și acesta având numeroase luări de cuvânt, dar și pe deputatul Valentin Blănariu (PP-DD).

Comments

  1. Trecutprinviata says:

    CE COINCIDENTA , EU NU AM AUZIT SA FIE CU ADEVARAT ACTIVI , IN PREZENT DOAR DOI PARLAMENTARI DE CARAS SEVERIN , CE COINCIDENTA , CEI DOI CU PRENUMELE DE ION . CU ACEASTA OCAZIE LE DORESC UN SINCER ,, LA MULTI ANI” SI SA FIE ALESESI SI MANDATUL VIITOR , INTRUCIT EU CONSIDER CA MERITA .

  2. Trecutprinviata says:

    SCUZATI , SI EU AM FOST LA ,, ION ” , PARLAMENTARII LA CARE MA REFER SINT ION MOCIOALCA SI ION BENGA .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/